Ce se poate învăţa dintr-o nuntă regală…
Un milion de oameni care au fost prezenţi la Londra şi peste două miliarde care au privit nunta la televizor – un adevărat record! Dincolo de succese mediatice, cred că este important modul în care britanicii se raportează la monarhie şi la reprezentanţii ei – regina Elisabeta a II-a, prinţul Charles, William şi Kate, proaspeţi duci de Cambridge. Popularitatea reginei Elisabeta atinge 80 la sută, iar nunta regală a dovedit ataşamentul britanicilor faţă de instituţia care garantează stabilitatea, care este un reper de echilibru în faţa schimbărilor politice inerente democraţiei, pe care o completează.
Fără să idealizez, risc să afirm că acolo există încă personalităţi care ştiu şi doresc să creeze solidaritate. Acel milion de oameni nu au fost scoşi cu forţa, au venit să stea pe străzi cu bucuria celui care-şi apreciază ţara şi valorile. Iar ceea ce s-a văzut la televizor a fost într-adevăr o nuntă regală, cu fast, dar cu bun-gust, fără ostentaţie inutilă, respectând doar canoane ale monarhiei, şlefuite timp de zeci şi sute de ani.
Mesajele transmise de astfel de festivităţi sunt în general de unitate şi solidaritate. Semiotica lor este clară – există un suveran al poporului, al naţiunii în integralitatea ei, care se ridică deasupra luptei pentru putere a partidelor politice. De aici şi popularitatea reginei Elisabeta a II-a, cea a cărei familie a preferat să rămână sub bombe, la Londra, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, devenind un exemplu de loialitate faţă de cetăţeni. De menţionat că regii britanici moderni nu s-au dorit „jucători” – chiar dacă averea şi influenţa le-ar fi dat parţial dreptate. Pentru a evita dublarea polilor de putere, cel care decide este Guvernul şi prim-ministrul, nicidecum regele sau regina, oricâtă poftă ar avea s-o facă! Iar un mesaj de tip „i-am ciuruit” este total exclus din partea unui monarh – este regele întregii naţiuni, nu doar al celor care l-au ales – cazul unui preşedinte incapabil să se obiectivizeze în raport cu funcţia sa.
Prin comparaţie, societatea românească de astăzi este total lipsită de personalităţi charismatice, care să fie capabile să respecte jocul democratic şi să rămână modele, repere într-o societate încă fluidă, pentru care cei 20 de ani trecuţi de la evenimentele din 1989 nu sunt o garanţie că trecutul este mort şi definitiv îngropat. Nevoia noastră de tătuc, mesajele autoritariste lansate pe faţă de diverşi lideri (ultimul „glas” în acest sens – Vasile Blaga), asezonate cu regretele nostalgicilor comunişti, arată fără echivoc că oricând, România este susceptibilă a derapa spre modele cu democraţie aproximativă. În lipsa unui rege în fruntea statului, ne mulţumim cu diverşi regi şi împăraţi hilari, cu divorţuri de operetă şi furtuni între Moni şi Iri.
„Ce se poate invata dintr-o nunta regala” ???
Eu cred ca exact imaginea opusa idealurilor autohtone,materializate in personaje de genul Moni si Iri,Oana si Pepe, Eba si Sida, Mercedeza si Senator…!
Comparatia este insa mai profunda si aproape imposibila si aceasta se datoreaza problematicii de sistem. Iar sistemul determina educatia, care poate fi de la citeva sute de ani si pina la 50 in cazul nostru.
E o vorba, ca, ar fi, ca si in dragoste, adica uitarea tine tot cam atit cit indragirea.
Asa ca mai avem de asteptat.
Daca nu putem cadea f.f. usor in derizoriu, ca in zilele imediat urmatoare nuntii secolului , la posturile noastre TV,cind la unele se proslavea si se plingea de zor moanrhia pe cind la altele se batjocoreau titlurile nobiliare si fastuoasele palarii ale reprezentantelor sexului frumos !
Democratia, bat-o vina….!!!!
Da, un milion de oameni prezenti la Londra! Si nu s-au dat mici si bere, fasole cu ciolan sau mai stiu eu ce alte ajutoare.
Privind, te-apuca tristetea. Pentru ca intradevar, nu poti sa nu compari cu societatea romaneasca. Si daca nu cu prezentul (cu circumstante atenuante, daca vreti-mai ales pentru unii) cel putin cu lipsa noastra de perspectiva, deci de speranta.