Politica si administratie

Ce păţeşte deveanul care nu-şi plăteşte amenzile

05 CURATENIE-DE-PRIMAVARA-1024x596Volodia Macovei

Devenii care nu-şi plătesc amenzile contravenţionale şi sunt sancţionaţi cu muncă în folosul comunităţii vor lucra în activităţi coordonate de Serviciul Public de Întreţinere şi Gospodărire Municipală.

Nu plăteşti, munceşti!
Printr-o hotărâre de consiliu local adoptată în ultima şedinţă, la Deva, s-au stabilit activităţile ce vor putea fi prestate de contravenienţii care nu-şi plătesc amenzile în termenul prevăzut.
Trebuie reţinut că, potrivit prevederilor legale privind regimul juridic al contravenţiilor, în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancţiunii şi nu există posibilitatea executării silite, acesta va sesiza instanţa în circumscripţia căreia s-a săvârşit contravenţia, pentru înlocuirea amenzii cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii.
Munca în folosul comunităţii se face după programul de muncă al celui sancţionat sau după programul şcolar, pe o durată cuprinsă între 50 şi 300 de ore, maximum trei ore pe zi, iar în zilele nelucrătoare, de 6-8 ore pe zi.

Curăţenie şi plantat  de flori
Activităţile identificate de municipalitatea deveană, în care vor putea fi angrenaţi cei sancţionaţi cu muncă în folosul comunităţii sunt: măturatul şi curăţatul aleilor, greblatul zonelor verzi, greblatul suprafeţelor gazonate în urma cosirii zonei, îndepărtatul materialului rezultat în urma tăierii gardului viu din parcuri, strângerea materialului lemnos în urma executării toaletării arborilor şi arbuştilor, adunatul diferitelor obiecte împrăştiate pe teren, deszăpezitul aleilor şi trotuarelor pietonale – în sezonul de iarnă.
De asemenea, în funcţie de pregătirea şcolară şi profesională, vârstă, nivelul de dezvoltare fizică şi psihică, abilităţile şi aptitudinile persoanei, pot să rămână la dispoziţia municipalităţii, prin serviciul specializat, pentru a efectua lucrări de întreţinere a materialului dendrofloricol care urmează să fie plantat în oraş sau să ajute la asamblarea diferitelor mobiliere urbane care vor fi amplasate în locurile de agrement.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura