ComunitatePolitica si administratie

Băița, pe harta lumii

Magdalena Șerban

Un număr de 50 de elevi din Italia, Polonia și Turcia, alături de cadre didactice, vor petrece o săptămână în județul nostru, în baza unei ac­țiuni de mobilitate mate­ria­lizată în cadrul pr­o­iectului Erasmus+, ce are ca obiectiv apro­fun­da­rea limbii engleze prin intermediul poveștilor și al lecturii. Școala Gimnazială Băița este parte din acest demers, găzduind până în 19 martie o serie de activități specifice învățării, dar și unei mai bune cunoașteri istorico-cultu­ralo-geo­gra­fice. În luna mai, programul prevede depla­sa­re în Turcia, acesta fiind ul­timul an de proiect.

Întâmpinați tradițional
Ieri, oaspeții au avut parte de o primire festivă, din programul evenimentului ce s-a desfășurat la școala gimnazială din satul principal făcând parte prezentări video, dar și recitaluri folclorice susținute de corul unității de învățămând. Pentru a marca clipele grele prin care semenii noștri din Ucraina trec în ultimele săptămâni, la unison și cu multă emoție s-a cântat binecunoscuta piesă semnată de Michael Jackson, We are the World. Legat de planul educațional, pe lângă workshop-urile cu tematici interactive, vor fi vizitate câteva obiective turistice repre­zentative pentru arealul hunedorean, așa cum sunt Muzeul Aurului din Brad și Castelul Corvinilor din Hunedoara. Totodată, mai este programat un tur cultural în municipiul Sibiu.,, În această perioadă, ne-au unit lectura și poveștile prin lectură. Mă bucur foarte mult pentru acest proiect, dar și pentru faptul că elevii noștri din Băița au posibilitatea de viziteze mai multe țări, în mod deosebit din Uniunea Euro­peană. Sper ca în această săptămână pe care o aveți la dispoziție în cadrul vizitei să vă sim­țiți foarte bine (…) Vreau să mai subliniez că între primărie și școală există o colaborare extraordinară, iar datorită acestui fapt, școala arată în acest fel”, a apreciat coordonatorul de proiect, profesorul Dorin Crișan, directorul Școlii Gimnaziale din Băița. Și primarul comunității de aici le-a transmis un mesaj de bun venit, con­si­derând că orice schimb de experiență efectuat prin astfel de programe și orice mobilitate rea­lizată între unitățile de învă­țământ constituie o deschidere către lume, către nou și către per­formanță. “Salut oas­peții noștri și sunt onorat să constat o comu­niune menită să creeze relații solide, strânse, nu doar profesionale în cazul ca­dre­lor di­dactice și școlare în cazul elevilor, ci și de prietenie. Sunt convins că se vor lega amiciții între copii, în fond între reprezentanții unor po­poare care deși poate sunt diferite din punct de vedere cultural, au crezuri ți țeluri asemănătoare. Ne dorim să fim gazde bune, ospitaliere așa cum le șade bine românilor și mai cu seamă hune­do­renilor, iar incursiunea în istoria meleagurilor noastre să fie in­te­resantă pentru toată lumea. Vă doresc suc­ces în ceea ce faceți și să ne re­vedem cu bine. Vă așteptăm cu mare drag să reveniți la noi”, a fost mesajul transmis de Damian Diniș, primarul din Băița. De precizat că elevii provin de la IPSSAR E. MATTEI (Ipscar Enrico Mattei Vieste – Italia), ZESPOL SZKOL TECHNICZNYCh nr.1 – Polonia și IBRAHIM KOZACIOGLU ORTAOKULU – Turcia.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura