Actualitate

Amor cu năbădăi între o liceană şi un bărbat de 56 de ani

Maximilian Gânju

O tânără de 18 ani susţine că este hărţuită de fostul ei iubit, un bărbat în vârstă de 56 de ani. Pe fir au intrat şi poliţiştii locali, pentru că în urma disputei amoroase, cei doi au perturbat activitatea şcolii unde învaţă fata.

A depus plângere pentru hărţuire
Poliţiştii locali din Petroşani au primit o plângere de la o elevă a Colegiului Hermes, fostul liceu economic din Petroşani, în care reclama faptul că este hărţuită de fostul iubit, un bărbat în vârstă de 56 de ani. Adolescenta s-a destăinuit poliţiştilor, după ce bărbatul mai mare cu 38 de ani a intrat în şcoală să-i ceară socoteală pentru faptul că l-a părăsit. „O elevă de la Colegiul Hermes a cunoscut o persoană mai în vârstă şi ulterior, a decis să rupă relaţia. Este vorba de o problemă făcută cu mânuţa ei, ca să spun aşa. Respectivul nu o lasă în pace, iar noi, într-un final, am reuşit să-l identificăm după numărul maşinii. Este din Petrila şi încă nu am reuşit să discutăm cu el, va trebui însă să vorbim, pentru că nu e normal ce se întâmplă. El a intrat şi în şcoală şi trebuie să vedem ce este acolo. (…) N-a făcut scandal a intrat în şcoală fără a avea dreptul”, a declarat Dorel Neag, şeful Poliţiei Locale Petroşani.

I-a cerut înapoi cadourile
Amorezul de 56 de ani s-a ales cu plângere din partea tinerei, nu pentru că a încercat să vorbească cu ea, ci din cauza faptului că a mers la şcoală, iar colegii ei au văzut diferenţa de vârstă dintre cei doi. Acest lucru a făcut-o pe adolescentă să se simtă prost, mai ales că fostul ei iubit i-a cerut de faţă cu toată lumea să-i dea înapoi cadourile pe care i le-a făcut. „Deocamdată, avem doar declaraţiile fetei, am discutat personal cu ea şi i-am spus că nu este o joacă. Vreau să vedem şi punctul de vedere al bărbatului şi apoi să acţionăm în consecinţă”, mai spune şeful Poliţiei Locale Petroşani.
Pentru că nu a făcut scandal, dar a intrat abuziv în incinta liceului, bărbatul de 56 de ani ar putea scăpa doar cu un avertisment. Şeful Poliţiei Locale Petroşani spune că a mai avut de-a face cu mici dispute între amorezi pe la liceele unde subordonaţii săi patrulează, însă un caz cu o diferenţă de vârstă aşa de mare nu a mai întâlnit.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura