Comunitate

A început sacrificarea porcilor

Cristina Ghenea

Deşi, potrivit tradiţiei, românii încep să taie porcii pentru sărbătorile de iarnă, în 20 decembrie, de Sfântul Ignat, sacrificarea râmătorilor a început în judeţ. În jur de 20.000 de porci din gospodăriile hunedorenilor urmează să fie sacrificaţi pentru masa de Sărbători, iar pentru că există riscul apariţiei trichinelozei, Direcţia Sanitar-Veterinară recomandă examinarea cărnii.

Risc de apariţie a trichinelozei
Potrivit medicului veterinar Marius Lăzărescu, şeful Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Hunedoara, în gospodăriile din judeţul nostru există, în medie, 55.000 de porci. Aproximativ 20.000 dintre aceştia urmează ca în perioada Crăciunului să ajungă pe mesele oamenilor. Estimarea vizează sacrificarea porcilor pentru propriul consum, iar directorul DSVSA spune că aceştia nu vor ajunge în comerţ. „Este vorba de porcii pe care hunedorenii i-au crescut pentru consum, nu pentru a-i vinde. Fiecare îşi asigură, astfel, masa de Crăciun. Oamenii trebuie să fie atenţi, însă, deoarece s-ar putea ca unii dintre porcii sacrificaţi să fie infestaţi cu parazitul trichinella spiralis, cel care provoacă trichineloza”, a declarat doctorul Marius Lăzărescu. Astfel, înainte să fie pregătită pentru consum, carnea ar trebui să fie supusă unui examen trichineloscopic. În judeţul Hunedoara, există 55 de circumscripţii sanitar-veterinare, unde aceste analize pot fi efectuate contra sumei de 12 lei.

În comerţ, doar din ferme
În ceea ce priveşte carnea de porc ce urmează să ajungă în comerţ, directorul DSVSA Hunedoara spune că aceasta nu provine de la animale crescute în gospodării, ci din ferme autorizate sanitar-veterinar. În mod obligatoriu, animalele care ajung în unităţile comerciale vor fi sacrificate doar în abatoare. „Urmează să fie deschise patru abatoare autorizate temporar – la Brad, Hunedoara, Haţeg şi Petroşani – unde vor fi sacrificaţi porcii destinaţi activităţilor de comerţ. Ce nu se taie în aceste abatoare, nu are ce căuta în măcelării sau în vitrinele frigorifice ale supermarket-urilor“, a precizat Marius Lăzărescu. Acesta a adăugat că în perioada sărbătorilor, controalele vor fi intensificate, iar comercianţii riscă amenzi usturătoare, în cazul în care sunt găsite nereguli legate de provenienţa cărnii.

Noua fiţă – porcul ecologic
La mare căutare în ţările învecinate, porcul vietnamez, sau ecologic, cum mai e denumit, nu conţine colesterol. Asta, deoarece  specia respectivă este hrănită mult mai sănătos – doar cu furaje de origine vegetală, tărâţe, mere, varză sau iarbă, şi astfel, are un strat de grăsime aproape inexistent. Potrivit directorului DSVSA Hunedoara, deocamdată, acest tip de porci nu va fi comercializat şi în judeţul nostru.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura