Drumul din Staţiunea Turistică Parâng a fost închis circulaţiei
Chiar dacă s-a reuşit asfaltarea lui în întregime, conform calendarului de investiţii stabilit de Consiliul Judeţean Hunedoara, drumul din Staţiunea
Citește mai multChiar dacă s-a reuşit asfaltarea lui în întregime, conform calendarului de investiţii stabilit de Consiliul Judeţean Hunedoara, drumul din Staţiunea
Citește mai multTotul a plecat de la un scandal în familie şi încălcarea unui ordin de protecţie. Agresorul a ajuns în cele
Citește mai multMaximilian Gânju Operatorul de apă şi canal din Valea Jiului îşi continuă campaniile prin care încurajează clienţii să-şi facă un
Citește mai multSorina Popa Se spune că de ce ţi-e frică nu scapi. Se pare că aşa se va întâmpla cu spitalul
Citește mai multSorina Popa Toată lumea se întreabă dacă vom sărbători Crăciunul anul acesta? Ei bine, cu toată pandemia asta, vom avea
Citește mai multMagdalena Şerban Avantajul comunelor precum Lelese este că nu se pot plânge de lipsa lemnului de foc, ceea ce nu
Citește mai multCopiii noştri trebuie să ia contact cât mai devreme cu voluntariatul ca activitate prin care te pui în slujba altora
Citește mai multRecent a avut loc constituirea Consiliului Local al comunei Băcia. Astfel, noul consiliu poate funcţiona şi adopta hotărâri. Se ştie
Citește mai multPrefectura Hunedoara informează că a ajuns în judeţ încă un transport cu o parte din construcţiile uşoare din elemente modulare,
Citește mai multFederaţia Internaţională de Judo (IJF) nu va mai organiza alte evenimente din cadrul World Judo Tour în 2020 din cauza
Citește mai multNorvegia s-a retras din organizarea în asociere cu Danemarca a Campionatului European 2020 de handbal feminin, cu 15 zile zile
Citește mai multCirca 150 de tineri sportivi reprezentând 32 de cluburi şi asociaţii sportive din tară, practicanţi ai judo-ului de performanţă, au
Citește mai multPartida echipei naţionale de fotbal a României cu Irlanda de Nord, programată astăzi, miercuri, la Belfast, în Liga Naţiunilor, va
Citește mai multÎncepând de astăzi şi până duminică, în Sala sporturilor Olimpia de la Ploieşti, se vor desfăşura întrecerile ediţei din acest
Citește mai multAșa după cum am prezentat în ediția din data de 28.10. 2020, luând în considerare necesitatea atât a susținerii resurselor
Citește mai multVorbesc gurile rele că o duduie care se ştie cu musca pe căciulă, continuă să facă pe şefa în instituţia
Citește mai multSorina Popa Situaţia în ceea ce priveşte bolnavii Covid din judeţ mai are puţin şi devine dramatică! Medicii, asistentele, infirmierele
Citește mai multDaniel I,. adolescent de 16 ani, din Hunedoara Pentru că a fost trimis în judecată fiind acuzat de comiterea infracţiunii
Citește mai multDan Bobouţanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că, la iniţiativa sa, CL Hunedoara a aprobat cumpărarea a 4.587 de tablete şcolare
Citește mai multIndividul a reuşit să păcălească o femeie din localitatea Petrila cu aproape 5000 de lei. A sunat-o din puşcărie, de
Citește mai mult