Pandemia nu a reuşit să ne fure şi Crăciunul

17 noiembrie 2020 | Adauga un comentariu | Publicat in: Politica si administratie

Sorina Popa

Toată lumea se întreabă dacă vom sărbători Crăciunul anul acesta? Ei bine, cu toată pandemia asta, vom avea sărbători de iarnă. Cetăţenii vor să ştie şi dacă oraşele, loca­lităţile lor vor fi împodobite, aşa cum se întâm­pla în fiecare an.
În municipiul Hunedoara va fi iluminat festiv de sărbători, spune primarul Dan Bobouţanu. „Avem un acord-cadru pe patru ani, pentru iluminat public de sărbători. Nu vom cheltui ca anul trecut, ci mai puţin de jumătate, având în vedere pandemia şi faptul că vom folosi banii pentru spital şi pentru şcoli. Închirierea, montajul şi demontatul ghirlandelor ne costă în acest an 300.000 de lei. Puteam cheltui 700.000 de lei, dar nu am făcut-o. Am anulat târgul de Crăciun, patinoarul nu va funcţiona în această iarnă, iar concertul de Anul Nou nu va fi organizat. Dar, măcar luminiţele de sărbă­tori să le avem. Viaţa trebuie să continue, să ne bucurăm cu tot cu pandemia asta. Va fi o bucurie pentru copii, cel puţin să vadă ghir­landele prin oraş. Restul sumei care era des­tinată iluminatului public de sărbători va fi re­direcţionată către spital şi şcoli”, a declarat Dan Bobouţanu, edilul şef al municipiului Hunedoara.
La Orăştie, primarul Ovidiu Bălan spune că „avem luminiţele noastre, le-am achiziţionat în ur­mă cu câţiva ani. De aceea, plătim doar mon­tatul lor prin oraş, adică 30.000 de lei. Şi vom mai avea trei brazi în centrul oraşului, înalţi de şap­te metri fiecare. Fără târguri şi alte petre­ceri”, a afirmat Ovidiu Bălan, primarul municipiului Orăştie.
Primarul municipiului Brad, Florin Cazacu, a început deja montarea ghirlandelor pentru sărbători. „În acest an nu avem nimic nou faţă de anul trecut. Echipamentele electrice pentru sărbători le avem, sunt ale noastre, deci nu trebuie să cumpărăm altele. Iar alte activităţi care să consume bani nu organizăm”, a de­cla­rat Florin Cazacu, primarul municipiului Brad.
În ce priveşte municipiul Petroşani, pri­marul Tiberiu Iacob-Ridzi spune că anul acesta vor fi mai puţine luminiţe de sărbători pe străzile din localitate. Iar la Deva, ni s-a co­municat de la primărie că organizarea ilumi­natului public pentru Crăciun se află în procedură de licitaţie.

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
La Lelese poate să vină iarna, pregătirile sunt finalizate

Magdalena Şerban Avantajul comunelor precum Lelese este că nu se pot plânge de lipsa lemnului de foc, ceea ce nu...

Şcoala trebuie să devină un mediu care să încurajeze activitatea de voluntariat

Copiii noştri trebuie să ia contact cât mai devreme cu voluntariatul ca activitate prin care te pui în slujba altora...

Executivul şi legislativul, în formulă completă la Primăria Băcia

Recent a avut loc constituirea Consiliului Local al comunei Băcia. Astfel, noul consiliu poate funcţiona şi adopta hotărâri. Se ştie...

Închide