Zi: 16 iulie 2019

Actualitate

Pacienţii falşi, infiltraţi în spitale

Ministrul Sănătăţii a informat că un angajat al unui spital din România a fost deja dat afară cu metoda pacientului fals. Ministrul Sorina Pintea a anunţat că în spitale vor fi trimişi pacienţi falşi, care vor testa dacă medicii sau asistentele cer mită pacienţilor. Deşi anunţată public abia ieri, operaţiunea a început acum câteva săptămâni şi a avut un prim rezultat.

Citește mai mult
Politica si administratie

Primarii din Valea Jiului au semnat, la sediul Comisiei Europene, Memorandumul pentru Tranziţie Justă

În prezenţa reprezentanţilor Comisiei Europene, Ministerului Fondurilor Europene şi a organizaţiilor Bankwatch România şi Greenpeace România, primarii din Valea Jiului au semnat ieri “Parteneriatul Văii Jiului pentru Tranziţie Justă”, pentru atingerea obiectivelor tranziţiei energetice şi ale dezvoltării economice în comunităţile din Valea Jiului.

Citește mai mult
Politica si administratie

Ce vremuri, domnule Heiuş! Nimic nu mai e cum a fost!

Deputatul Lucian Heiuş semnează trei fraze penibile pe care, dacă era iarnă, puteam înţelege că le-a scris între două coborâri pe pârtiile de schi din Austria. Însă, vară fiind, singura explicaţie pentru înşiruirea dezlânată şi, pe alocuri, în conflict cu regulile gramaticale, rămâne doar dorinţa politrucului care, în lipsa faptelor, încearcă să câştige capital fluturând… vorbe.

Citește mai mult
ComunitateFlash

Sărbătoarea Taragotului la Vaţa de Jos

În weekend, la Vaţa de Jos se vor reuni taragotişti consacraţi, pentru a oferi publicului un spectacol al instrumentiştilor care fac din muzica pe care o interpretează o adevărată artă. Organizarea noii ediţii a Sărbătorii Taragotului aparţine Consiliului Judeţean Hunedoara, Centrului de Cultură şi Artă al judeţului Hunedoara, precum şi Primăriei şi Consiliului Local ale comunei Vaţa de Jos.

Citește mai mult