Zi: 1 iulie 2019

Sport

Jocurile Europene 2019. Final cu doar 10 medalii pentru România

Duminică a fost ultima zi din cadrul celei de a doua ediţii a Jocurilor Europene 2019 organizate la Minsk şi ultimele speranţe la medalii pentru delegaţia României. Din păcate, Denisa Golgotă, singura gimnastă din ţara noastră prezentă la aceste întreceri, nu a reuşit să obţină în finalele pe aparate în care s-a calificat după concursul de la individual compus, la bârnă şi la sol, nici o medalie.

Read More
FlashSport

Automobilism. Mihai Leu, învingător la Cupa Reşiţa

Hunedoreanul Mihai Leu se îndreaptă spre primul său titlu de campion la viteză în coastă, la 16 ani după ce a reuşit o performanţă similară la raliuri. El concurează în cadrul Campionatului Naţional de Viteză în Coastă, la categoria I, cea dedicată maşinilor de producţie, pe o maşină Ferrari 458 Challenge şi a înregistrat, la Cupa Reşiţa, cea de a treia victorie din patru posibile, fiind lider autoritar în clasament.

Read More
Politica si administratie

Marius Surgent, deputat ALDE Hunedoara: Legea pensiilor şi Legea dării în plată au fost adoptate de parlament

După îndelungi dezbateri şi discuţii aprinse în parlament, cu toată opoziţia reprezentanţilor USR şi PNL, două legi cu impact pozitiv în viaţa a milioane de români au fost adoptate prin votul parlamentarilor PSD şi ALDE. Legea pensiilor şi Legea dării în plată au trecut de votul parlamentului, fiind trimise spre promulgare preşedintelui Klaus Iohannis. În opinia deputatului ALDE Marius Surgent (foto) aceste legi sunt un pas important spre normalizarea unor situaţii despre care se discută de foarte mulţi ani în societate, rezolvarea lor fiind tergiversată de o clasă politică incapabilă să-şi asume unele decizii care să reglementeze o stare de fapt.

Read More
Educatie si cultura

ÎNTRE CER ŞI PĂMÂNT. Tributul necredinţei

Suntem cele mai iubite fiinţe de pe pământ, pentru că Dumnezeu, din dragostea Sa nemărginită faţă de oameni, ne-a înzestrat cu tot ce aveam nevoie, să trăim frumos şi bine. Doar că noi n-am luat doar ce ne-a dat Dumnezeu, ci am considerat că putem lua şi ceea ce ne oferă diavolul. Am povestit în articolele anterioare, ce e de la Unul şi ce este de la celălalt. Trimişi fiind, pe pământ, ne trezim de-o dată zei sau zmei şi nu mai facem diferenţa! Bun găsit, tuturor! În acest articol, am să vă povestesc de ce cred eu că pătimim.

Read More
Actualitate

Gruparea hoţilor din locuinţe, destructurată de poliţişti

Duminică, 30 iunie, poliţişti din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene Constanţa şi Mureş, sprijiniţi de poliţişti din Cluj, Timiş, Alba şi Sibiu, sub coordonarea Direcţiei de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Române, au efectuat percheziţiile pe raza judeţelor Mureş (34), Cluj (2), Alba (3), Timiş (3) şi Sibiu (1), pentru destructurarea unui grup infracţional organizat. Cel puţin 30 de persoane au fost puse sub urmărire penală, 21 dintre acestea fiind propuse pentru arestare preventivă.

Read More
ActualitateFlash

Afaceristul devean Gavrilă Danci, transferat la o clinică din Italia

Afaceristul devean Gavrilă Danci (medalion) a fost transferat, ieri, de la Timişoara la un spital din Rimini, Italia. Ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Leş, a aprobat ca o aeronavă de tip C-27J Spartan aparţinând Forţelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni de evacuare medicală, să efectueze ieri, 1 iulie, începând cu ora 6.30, o misiune umanitară de urgenţă pe ruta Bucureşti – Timişoara – Rimini, Italia, pentru preluarea şi transferul unui pacient care a suferit arsuri pe 55 la sută din suprafaţa corpului.

Read More
Comunitate

Insemex Petroşani, solicitat pentru mai multe expertize tehnice

La aniversarea a şapte decenii de existenţă, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă – Insemex Petroşani se bucură de apreciere naţională şi internaţională. Asta îl face foarte căutat atunci când e nevoie de expertize tehnice de amploare, după cum au fost cea de la Maternitatea Giuleşti, cea de după exploziile de la minele din Valea Jiului şi tragedia din clubul bucureştean Colectiv.

Read More