Jocurile Europene 2019. Final cu doar 10 medalii pentru România

1 iulie 2019 | Adauga un comentariu | Publicat in: Sport

Corespondenţă de la Nicolae Gavrea, trimisul nostru special la Minsk

Duminică a fost ultima zi din cadrul celei de a doua ediţii a Jocurilor Europene 2019 organizate la Minsk şi ultimele speranţe la medalii pentru delegaţia României. Din păcate, Denisa Golgotă, singura gimnastă din ţara noastră prezentă la aceste întreceri, nu a reuşit să obţină în finalele pe aparate în care s-a calificat după concursul de la individual compus, la bârnă şi la sol, nici o medalie.
La individual compus, unde în calificări terminase a şasea (cu 52.232 puncte), s-a clasat pe locul 11, cu un total de 50,565 puncte. A fost foarte aproape să cucerească o medalie în finala de la bârnă, unde a fost notată cu 12.933 în finală, clasându-se pe locul 4. La sol, plecată din calificări cu cea mai mare notă, 13.133, gimnasta din Deva a ratat la prima diagonală şi s-a clasat abia pe locul şase, cu 12.300.
Revenind la medaliile cucerite de către sportivii noştri la Minsk, să mai notăm că o mare surpriză a constituit cucerirea unei medalii de bronz la lupte libere de către Krista Incze, la categoria 62 kg, aceasta învingând-o în meciul decisiv pentru medalie pe Katarzyna Madrowska din Polonia. Iar, poate cea mai mare deziluzie a fost ratarea aurului de către naţionala de tenis de masă fete, echipă care a pierdut cu 3-0(!!!) întâlnirea cu formaţia similară din Germania. Foarte slab a evoluat în finală Eliza Samara, iar junioarea Bernadette Szocs nu a prins o zi foarte bună. Odată cu ratarea aurului la Minsk, fetele noastre au ratat şi calificarea la Tokyo 2020.
Naţionala de fotbal pe plajă a României a terminat în final pe locul opt, fiind ciuca bătăilor. Pentru echipa de fotbal a fost o deplasare de vacanţă, pe bani buni, în condiţiile în care aceşti jucători nu au mai făcut o reuniune oficială de la calificarea la jocurile de la Minsk obţinută anul trecut. Lipsa fondurilor necesare partidelor amicale sau dezinteresul oficialilor din cadrul federaţiei pentru acest sport foarte iubit şi atractiv, este evidentă, mai ales că nu se cunoaşte dacă anul acesta se va organiza vreun turneu naţional. Echipa naţională rămâne la mâna antrenorului-jucător, Măciucă, persoana care ia multe dintre deciziile legate de această formaţie… naţională.
Reamintim că la ediţia din acest an a Jocurilor Europene au participat 12 sportivi hunedoreni: Florentina Marincu Iuşco la atletism, Denisa Golgotă la gimnastică, Marian Broţei şi Mihai Popa la gimnastică aerobică (toţi legitimaţi la LPS Cetate Deva), Cosmin Gîrleanu (CS Hunedoara) la box, Beatrice Miklos (Club Municipal Deva / CSM Aninoasa) la tir cu arcul, Andrei Paul Neag, Iulian Răvoiu, Alin Bugală, Emil Vîrtan, Daniel Zaharia şi Ionuţ Florea la fotbal pe plajă (toţi legitimaţi la ACS West Deva).
În clasamentul final pe medalii la Jocurile Europene de la Minsk, România a ocupat locul 26, cu un total de 10 medalii: două medalii de aur, trei de argint şi cinci de bronz. Pe primul loc s-a situat Rusia, cu un bilanţ de 109 medalii, urmată de Belarus cu 69 medalii şi Ucraina cu 51 medalii. La ediţia inaugurală din urmă cu patru ani, Baku 2015, România a cucerit 12 medalii, trei de aur, cinci de argint şi patru de bronz, situându-se pe locul 18.
Următoarea ediţie a jocurilor va fi organizată în Polonia, ţară care a câştigat drepturile de organizare la sesiunea anuală a Uniunii Europene a Comitetelor Olimpice Naţionale.

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Primarul Devei, Florin Oancea, vrea să anihileze ferma de cai ilegală de lângă Ştrandul Municipal

Situaţia cetăţeanului care creşte cai şi alte animale în vecinătatea Ştrandului Municipal din Deva este revoltătoare, ea persistând însă de...

Automobilism. Mihai Leu, învingător la Cupa Reşiţa

Hunedoreanul Mihai Leu se îndreaptă spre primul său titlu de campion la viteză în coastă, la 16 ani după ce...

Marius Surgent, deputat ALDE Hunedoara: Legea pensiilor şi Legea dării în plată au fost adoptate de parlament

După îndelungi dezbateri şi discuţii aprinse în parlament, cu toată opoziţia reprezentanţilor USR şi PNL, două legi cu impact pozitiv...

Închide