Zi: 30 septembrie 2018

Actualitate

Grupare de traficanţi de droguri, trimisă în judecată

Tribunalul Hunedoara a dat undă verde pentru judecarea dosarului în care Ioan Cristian Johrendt, zis „Memo”, Flaviu Parna, Andrei Eugen Balha, Andrei Marius Brodner şi Cristian Stănciulescu, zis „Pilu“, sunt acuzaţi de trafic de droguri. Este vorba de decizia preliminară începerii judecării procesului pe fond, prin care s-a constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul. Hotărârea Tribunalului Hunedoara nu este definitivă, putând fi atacată cu apel.

Read More
ActualitateFlash

Tânăr din Călan, angajat la un circ din Anglia, găsit mort de colegii săi

Un tânăr din Călan, care lucra la un circ din Marea Britanie, a fost găsit decedat după ce a avut o reprezentaţie. Totoi Iosif (foto) avea 21 de ani şi era unul dintre cei mai iubiţi membri ai trupei de circ. Trupul neînsufleţit al tânărului a fost repatriat şi înhumat în localitatea lui natală, vineri, 28 septembrie. Poliţiştii britanici au deschis o anchetă pentru a stabili cauzele exacte ale decesului.

Read More
FlashPolitica si administratie

Telecabina de la Cetate, din nou motiv de ceartă în Consiliul Local Deva. Iar bateriile, bată-le vina!

Telecabina de pe Cetatea Devei a fost un nou motiv de ceartă printre aleşii locali în şedinţa Consiliului Local Deva de vineri. În primul rând, consilierii locali PSD Deva au cerut în repetate rânduri un raport privind cauzele care au dus la oprirea telecabinei cu turişti, de două ori în luna august. Nu l-au primit până acum.

Read More
ActualitateFlash

Din nou semne de întrebare pe tema transportului local din Deva. Consilierul local David: Miroase a afacere cu Devatrans!

Scandal, vineri, în şedinţa CL Deva, privind necesitatea şi oportunitatea achiziţionării a 12 autobuze second hand şi a patru microbuze pentru transportul local din reşedinţa de judeţ. Motivul pentru care s-a decis cumpărarea autobuzelor la mâna a doua este că la finele acestui an, contractul cu Primăria Timişoara, care asigură mijloacele de transport comun în Deva, se va încheia.

Read More
Comunitate

S-a dat startul la eficientizarea energetică a spitalului din Orăştie

Proiectul european ce vizează executarea unor „Lucrări de eficientizare energetică la Spitalul Municipal Orăştie“ şi-a început implementarea. Vineri, la sala de şedinţe a administraţiei publice a avut loc o conferinţă de presă în cadrul căreia au fost abordate, pe larg, obiectivele programului investiţional. Au luat parte primarul Ovidiu Bălan, consilieri locali, dar şi reprezentanţi ai instituţiei medicale, mai exact Graziela Achim, managerul spitalului şi alte cadre medicale.

Read More