Actualitate

Mama care şi-a înjunghiat fiul a făcut apel

Maximilian Gânju

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia. Marika Luca (foto), infirmiera de 58 de ani, din Lupeni, a fost condamnată de instanţa de fond la 10 ani de închisoare.

Femeia a fost judecată pentru comiterea infracţiunii de omor asupra unui membru de familie şi condamnată de Tribunalul Hunedoara la 10 ani de închisoare cu executare. Marika Luca şi-a înjunghiat de două ori fiul, loviturile de cuţit provocându-i moartea. Femeia a făcut apel la sentinţă iar dosarul a ajuns pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, iar la finele acestei săptămâni are şi primul termen de judecată.
Infirmieră la Spitalul Municipal Lupeni, Marika Luca şi-a ucis băiatul în dimineaţa zilei de 9 mai, în urma unui scandal provocat de acesta. Bărbatul de 35 de ani nu avea ocupaţie, trăia sub acelaşi acoperiş cu părinţii şi căzuse în patima alcoolului. În dimineaţa fatidică şi-a bruscat mama pentru că nu-i dă bani de băutură, iar femeia a ripostat. L-a înjunghiat cu un cuţit de bucătărie în abdomen şi torace. În apartament se afla şi tatăl victimei care dormea şi a aflat de ceea ce s-a întâmplat abia când au ajuns poliţiştii. Marika Luca a plecat la spital, unde-şi ţinea cardul de salariu şi apoi s-a dus să cumpere hainele, cu care să-şi îngroape copilul. La circa 12 ore de la crimă a sunat la 112 şi a anunţat ce a făcut.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura