BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele au aflat des­pre o duduie din zonă cu ambiții cât Eve­res­tul și cu un singur vis pe buze: să fie șefă. Nu contează unde, nu con­tează pe ce post, nu con­tează cum. Important e să fie pe scaun, cu plă­cuță pe ușă și cu sub­alterni la raport. Șu­șo­tesc gurile rele că ar face orice să se cațere. Zâm­bete largi, cafele plătite, uși bătute, tele­foa­ne da­te pe la „cine tre­buie”. Manualul complet de parvenire, bifar cu bife. Numai că, ghinion! Până acum, toate încercările s-au lovit de un zid. Con­cur­suri ratate, do­sare res­pinse, pro­mi­si­uni care s-au evaporat ca parfumul ieftin. „Vrea, dar nu poa­te”, chicotesc răutăcioșii de pe margine. „Aleargă du­pă toate scaunele și ră­mâne mereu în picioa­re”. Noi îi ținem pumnii. Poa­te, poate, a șaptea oară va fi cu noroc. Sau poate e timpul să învețe că șefia nu se cerșește, se merită.

Surse bine informate din interior ne șoptesc că liniștea dintr-o insti­tu­ție respectată din oraș a fost spulberată zilele trecute. Totul după ce, în biroul unui personaj bine cu­nos­cut pentru gura mare, a fost instalată o… colegă. Oficial – reor­ga­nizare. Neo­ficial, spun cârcotașii de pe holuri – is­coadă cu acte în re­gu­lă. Omul nos­tru ar fi făcut o criză de zile mari. Că de ce i se pune paznic? Că el are nevoie de inti­mi­ta­te, de liniște, de… con­vor­biri private. Și aici vine partea picantă. Gurile rele po­ves­tesc că su­pă­rarea nu e chiar de­gea­ba. Cică în timpul pro­gra­mului, tele­fo­nul de ser­viciu ar suna mai mult pentru clienții afacerii personale decât pentru treburile institu­ției. Iar cu o colegă în bi­rou, devine cam greu să mai faci consultanță la patru ochi, nu? „Stă cu ochii pe el”, râd colegii. „S-a terminat cu call-center-ul privat la stat”. Deocamdată, prota­go­niștii păstrează tăcerea. Rămâne de văzut cine va cere mutarea disciplinară primul – el sau colega iscoadă.