Lună: mai 2013

EvenimentFlash

Un hunedorean, condamnat la 20 de ani închisoare pentru omor, a cerut revizuirea dosarului

Un hunedorean dat în urmărire naţională după ce a fost condamnat la 20 de ani de închisoare, pentru omor, cere – prin intermediul reprezentantului său – revizuirea dosarului. Acesta susţine că victima decedată în scandalul pentru care hunedoreanul a primit o pedeapsă atât de grea ar trebui deshumată şi reexaminată de legişti.

Citește mai mult
ActualitateFlash

Hada, Raţă-Bugnariu şi Bende, reclamaţi la DNA

Preşedintele Asociaţiei Civice Solidaritatea Hunedoreană (ACSH), Marin Mititelu, a depus o plângere la DNA – Serviciul Teritorial Alba-Iulia, pe numele fostului primar al municipiului Hunedoara, Ovidiu Hada (foto stânga), al secretarului municipiului, Aurel Raţă-Bugnariu (foto mijloc) (el deţine şi în prezent această funcţie) şi a doctorului Barna Bende (foto dreapta), managerul Spitalului „Alexandru Simionescu”, din localitate.

Citește mai mult
FlashSport

Specialistă în performanţe cu „parfum mondial”

Atleta Florentina Marincu (foto) de la CNS CSS „Cetate” Deva şi-a continuat seria succeselor „de pus în ramă”. Sportiva antrenată de Nicolae Alexe a reuşit o „plutire” de 13,30 metri în proba de triplusalt din cadrul etapei I a Campionatului Naţional, performanţă cu care s-a instalat pe locul doi la nivel mondial şi pe prima poziţie în Europa, la categoria junioarelor II. În aceeaşi competiţie, atleta Maria Florea de la SCM Deva a îndeplinit baremul de calificare la Campionatele Europene de junioare I, în proba de 1.500 de metri.

Citește mai mult