Gura lumii

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Oare pentru ce-i mai plătim? Gurile rele din capitala cu lămpașe ne-au adus în atenție un incident grav de tot. Se zice că niște băieți dotați cu pulane și tot ce-ar mai trebui pentru combaterea dezordinii în vârf de munte, în loc de treabă, stau cât e ziulica de lungă al TikTok și alte năzbâtii. Leafa merge lună de lună, iar contribuabilul se rezolvă, dar nimeni nu pare afectat. Nici șe­fuții de la poalele ca­banei în care angajații statului lâncezesc, dar nici cercetașii care ar trebui să raporteze. Zvonarii ne dau și un ex­emplu de lene și du­rere-n cot a uni­for­me­lor. Astfel, în urmă cu un weekend, chiar prin fața postului lor, niște bombardieri cu ditamai SUV-ul de Arad, în dis­prețul tuturor turiștilor, și-au urcat conserva până pe semețul vârf care străjuiește satul de vacanță. Ocupați cu TikTok-ul, băieții n-au văzut nici măcar de pe geamul cabanei că bi­zonii au călcat tot prin­tr-o rezervație naturală de crini de piatră.

 

Mizerabili! Zvonarii de la noi vorbesc des­pre apariția unui grup de presiune, infrac­țio­nal, care urmărește să re­întoarcă regiunea su­dică la vremurile negre. Astfel, potrivit bârfi­to­rilor, în centrul grupării s-ar afla un băiat care a pozat în mare luptător anti­corupție, însă, în realitate, n-a dus treaba niciodată până la final. Alături de el sunt niște trepăduși cu patru sau cinci clase, indivizi ușor de prostit, care execută tot ceea ce li se ser­vește de către justițiar. Ținta lui este un coleg de breaslă al cărui loc l-a tot râvnit și care, dacă ne luăm după zvonari, este învinuit că a stat în spatele unei campanii de compromitere.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura