Dorday, din nou în faţa instanţei
Paul Richard Dorday (foto), britanicul acuzat că a molestat sexual peste 20 de copii din Petroşani, a fost prezentat, ieri,
Citește mai multPaul Richard Dorday (foto), britanicul acuzat că a molestat sexual peste 20 de copii din Petroşani, a fost prezentat, ieri,
Citește mai multFostul lider al minerilor din Valea Jiului, Miron Cozma, şi-a dat seama că nu poate să stea departe de marea lui iubire, cântăreaţa Marinela Niţu, şi s-a căsătorit cu ea, în cadrul unei ceremonii extrem de restrânse, care a avut loc la Scheii Braşovului.
Citește mai multŞase persoane au scăpat ca prin minune dintr-un accident rutier, petrecut la ieşirea din Deva spre Simeria.
Citește mai multSindicaliştii de la ArcelorMittal Hunedoara vor demara negocierile cu administraţia combinatului pentru un nou contract colectiv de muncă. Actualul contract colectiv de muncă expiră la 31 martie, sindicaliştii având o lună şi jumătate la dispoziţie pentru negocierile cu conducerea SC ArcelorMittal Hunedoara.
Citește mai multRespectând tradiţia, primarul municipiului Deva, Mircia Muntean, a oficiat ieri, de Valentine’s Day, „căsătoriile de probă” ale cuplurilor de tineri îndrăgostiţi, care s-au prezentat la Complexul Aqualand pentru acest lucru. Însoţit de cei doi viceprimari, Mircia Muntean n-a mai prididit să-i „cunune civil” pe zecile de însurăţei de probă.
Citește mai multFC Hunedoara şi-a depăşit condiţia de „echipă de Liga a a III-a” şi a dispus, sâmbătă, de formaţia din eşalonul
Citește mai multÎn timp ce sistemul sanitar din România uită să pună în centrul atenţiei pacientul, unele spitale din ţară caută, cu îndârjire, ca măcar pe plan local, lucrurile să se desfăşoare normal. Este şi cazul spitalului din Orăştie, unde există răni, dar şi pansamente.
Citește mai multPeste 100 de persoane au fost audiate până acum de procurori în ancheta privind cauzele tragediei de la Uricani, iar anchetatorii continuă să ia declaraţii. Între timp, angajaţii unităţii extractive stau în continuare acasă, iar în subteran, intră doar anchetatorii şi echipele de intervenţie.
Citește mai multUnica echipă hunedoreană din Liga secundă, Mureşul Deva, a obţinut numai o remiză, scor 1-1, în meciul amical, disputat sâmbătă,
Citește mai multDacă tot am luat-o pe panta relatărilor despre clădiri degradate, un articol publicat într-un număr precedent al Mesagerului hunedorean („Coşurile
Citește mai multFără cei trei importanţi jucători pe care i-a pierdut în pauza competiţională (Tomescu, A. Paul şi A. Moţ), Dava Deva
Citește mai multComuna Băniţa nu are doar locuri frumoase, ci şi primar harnic. Deşi cu multe piedici la proiecte, edilul-şef Ionel Burlec (foto) nu s-a dat bătut, până nu a obţinut finanţări pentru modernizarea zonei pe care o păstoreşte.
Citește mai multLa fel ca în dragoste (că tot a fost ieri Valentine’s Day) unde patima de la început trece cu timpul,
Citește mai multMagdalena Şerban Timp de jumătate de secol, coşurile de fum înalte de aproximativ 100 de metri de pe platforma combinatului
Citește mai multS-a vorbit şi se mai vorbeşte despre descentralizare. Unii mai cred în ea, alţii nu. Un stat care slăbeşte din diferite cauze, interne sau externe, caută soluţii, din păcate de multe ori lovind în interesele celor mulţi şi în general şi săraci.
Citește mai multEchipa cu cel mai celebru nume din SuperLiga „RealSport” a Campionatului Municipal de Fotbal Amatori, Pera BMW, a dispus cu 4-2, după un meci dramatic, de formaţia S.L. Gaz Metan, al cărei nume e de regulă „toxic” pentru adversari.
Citește mai multCu Raluca Ciufrilă de la SCM Deva în rol de lideră, echipa de tenis a României a câştigat Grupa D a calificărilor pentru competiţia „Tennis Europe Winter Cups”, categoria fete sub 14 ani, şi va juca la turneul final din Germania.
Citește mai multUn număr de opt braconieri au fost prinşi de poliţişti şi paznicii unui fond de vânătoare, după o urmărire ca-n
Citește mai multConstantin Olariu, antrenor Mureşul Deva
Citește mai multRaluca Ciufrilă, tenismenă SCM Deva
Citește mai mult