Vor avea cãldurã în case!

21 octombrie 2010 | Adauga un comentariu

Carmen Cosman

În municipiul Brad, au demarat probele tehnologice pentru furnizarea de căldură în sistem centralizat, iar administraţia locală  urmăreşte să vadă dacă investiţiile realizate în acest an în sistemul de termoficare au efectul scontat.

Investiţii pentru reducerea pierderilor
Cel puţin teoretic, în această iarnă, populaţia din Brad nu ar mai trebui să tremure de frig în case. Zilele acestea, au demarat probele tehnologice, aşa încât, să poată fi furnizat agent termic către populaţia racordată la sistemul centralizat de termoficare. În plus, administraţia locală poartă negocieri cu furnizorul de păcură, pentru stabilirea graficului de plăţi şi a obligaţiilor contractuale.
„În acest an, am făcut investiţii importante pentru reducerea pierderilor din sistemul de termoficare, dar încă suntem în discuţii, pentru a stabili graficul de plăţi şi a obligaţiilor contractuale cu furnizorul de păcură. La ora actuală, nu mai avem datorii către furnizor şi în această lună, vom încerca să negociem actul adiţional la contractul pentru această iarnă”, a declarat Florin Cazacu, primarul municipiului Brad.

Gigacaloria scumpită doar de creşterea TVA
Pentru întreaga iarnă, societatea de termoficare  din Brad are nevoie de aproximativ 5.000 de tone de păcură, care pot fi asigurate de furnizorul de combustibil. Nici din punct de vedere financiar, populaţia nu are motive de îngrijorare, pentru că preţul gigacaloriei a fost majorat deocamdată doar cu 20 de lei. „Preţul de furnizare către populaţie a fost ajustat de la 200 de lei, la 220 de lei, în principal, prin majorarea TVA. Vom încerca să susţinem în continuare diferenţa de la preţul de producţie, de 600 de lei, din compensaţii de la bugetul de stat şi subvenţii de la bugetul local”, a mai spus primarul municipiului Brad.

Publicat in: Flash, Politica si administratie


Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Procurorii din Petroşani au lăsat tâlharii în libertate

Livia Botici Un tânăr, de 24 de ani, din municipiul Vulcan, a fost bătut cu bestialitate de doi bărbaţi din...

Errare humanum est, perseverare diabolicum…

Se spune că greşeala recunoscută e pe jumătate iertată. Nu ştiu dacă e un proverb specific românesc, dar dacă ar...

„Fac dezastru în Retezat!”

Firma care exploatează masa lemnoasă din zona Câmpu lui Neag – Uricani este acuzată de activiştii ecologişti că distruge pădurea,...

Închide