Vestitul vinars de Blăjeni, afectat de recolta slabă de cireşe
Magdalena Şerban
Renumiţii cireşi din Blăjeni au avut de suferit de pe urma condiţiilor climatice din prima parte a anului, aşa că şi producţia de ţuică este una pe măsură. Prin urmare, un litru ajunge să coste pe piaţa liberă circa 150 de lei. Cu toate acestea, vinarsul e oferit apropiaţilor ca dar de mare preţ, şi rareori e vândut cunoştinţelor.
“A dat îngheţul în perioada florilor de cireş şi asta a afectat fructele. Anotimpurile nu mai sunt atât de bine definite, ca pe vremuri. Acum rişti ca după o temperatură de plus 15 grade C, a doua zi să treci la una cu minus. E normal ca totul să o ia razna, mai ales partea agricolă. Referitor la vinarsul de cireşe, da, zona noastră e renumită pentru astfel de brand. Din păcate, nu se produce atâta cât să se vândă pe plan naţional sau internaţional, cum se întâmplă cu dulceaţa de Topoloveni, de exemplu. Oamenii ţin la pământul lor, puţin cât au, şi nu îl vând, aşa că nici investitorii nu ar putea achiziţiona parcele întregi. De asemenea, populaţia a îmbătrânit şi mulţi au luat calea oraşelor sau a străinătăţii, deci e firesc ca şi vechea tradiţie să mai fie practicată doar de cei rămaşi aici. Au cazane în gospodării şi tot procesul e respectat cu sfinţenie. Pe lângă cireşi, localnicii mai au prin grădini pruni, peri, meri şi nuci. Fructele de pădure sunt prea puţine. Afinii de cultură necesită apă şi un sol adecvat, plus un climat specific. Nu prea ne pretăm pentru aşa ceva, fiind comună de munte”, a precizat Horia Jurcă (foto), primarul din Blăjeni.
Mai trebuie spus că vinarsul de cireşe este foarte aromat, fiind o licoare de peste 60 de grade, chiar până către 80 şi se obţine cu eforturi destul de mari. E considerat o delicatesă, procedeul de obţinere fiind anevoios. Se produce după aceeaşi metodă după care este fabricată şi ţuica de prune, doar că cireşele fermentează mai repede. Din cauză că după prima distilare, lichidul rezultat nu este foarte bun şi se acreşte destul de repede, e scurs încă o dată în cazan, pentru a fi fiert. Pe vremurile comuniste, localnicii trebuiau să dea statului o cotă de cireşe, an de an, ca tribut pentru că aveau cireşi roditori. Aşa că pe la începutul lunii iulie, se adunau în centrul satului, ca să-şi predea cota, iar după ce-şi achitau datoria, începeau hora.
