Taximetriştii „piraţi”, prinşi în flagrant

1 septembrie 2009 | Adauga un comentariu

02 politia razie taximetristi (15)

Sorina Popa

Poliţiştii hunedoreni sunt pe urmele celor care efectuează ilegal taximetria. „Piraţii” taximetrişti au fost surprinşi de oamenii legii, ei riscând amenzi care se ridică la 25.000 de lei.

Martorii mincinoşi riscă închisoarea
Astfel, poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor îi cercetează pe Ioan O., de 39 de ani, din Deva, pe Petru G., de 40 ani şi Marin P., de 39 de ani, din Haţeg, toţi fără ocupaţie, fără antecedente penale, depistaţi în data de 29  august, în timp ce efectua curse în regim de taxi, cu autoturismele proprietate personală, fără a poseda autorizaţie sau licenţă de transport în acest sens. Pe lângă faptul că sunt cercetaţi pentru efectuarea ilegală de taximetrie, cei trei riscă să fie acuzaţi şi de evaziune fiscală. De asemenea, este cercetat penal şi Ovidiu T., de 49 de ani, din Deva, fără ocupaţie, fără antecedente penale, depistat tot pe 29 august de poliţiştii Biroului de Investigare a Fraudelor Deva, pe raza municipiului, în timp ce efectua transport public de persoane cu un autoturism pe ruta Deva – Călan, fără a poseda autorizaţie sau licenţă de transport. El este cercetat pentru comiterea infracţiunii de nerespectarea regimului transportului rutier public.
„Persoanele care efectuează taximetria ilegal aduc martori care susţin că aceştia nu au plătit cursele respective. Ulterior, se dovedeşte că martorii sunt mincinoşi. Ei trebuie să ştie că mărturia mincinoasă se pedepseşte cu închisoarea”, a declarat comisarul şef Liviu Dumitru, şeful IPJ Hunedoara.

Publicat in: Actualitate, Flash


Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Liberalii schimbã strategia

Pentru liberali, campania electorală pentru prezidenţiale atrage după sine şi o nouă strategie de abordare a alegerilor locale din 2012....

A folosit creditul în interes personal

Administratorul unei societăţi comerciale din Brad este cercetat de către poliţiştii Formaţiunii de Investigare a Fraudelor, fiind acuzat că în...

Bulina alba

Florin Oancea, liderul PNL Deva Pentru că a reuşit să obţină un nou mandat la cârma organizaţiei, neprimind nici un...

Închide