Comunitate

Subiecte uşoare la prima probă de la Bacalaureat

04 Bacalaureat 2014Natalia Bumbac

Elevii înscrişi la examenul de Bacalaureat au susţinut ieri prima probă de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română. Această probă se va desfăşura până pe 12 iunie.
Subiectele pentru examenul oral de la limba română au fost elaborate de către Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare. Ele cuprind texte din diferite stiluri funcţionale ale limbii române, cu un grad de complexitate care să permită tratarea lor în 10-15 minute. Fiecare elev a primit un subiect în faţa comisiei de examen, iar pe baza acestuia şi-au demonstrat competenţele la această materie.
Elevii de la „Decebal“ au primit calificative maxime
La Colegiul Naţional „Decebal“ din Deva primii elevi care au susţinut proba orală de limba română au declarat că examenul nu le-a creat dificultăţi, iar probele au fost uşoare. „Pentru a vedea că examenul este foarte uşor, trebuie să treci peste emoţii, proba aceasta mi-a dat curaj pentru restul examenelor,“ ne-a declarat Oana Săman, o absolventă care a ieşit printre primii din examen.
Profesorul Leontin Biriş, membru într-una din comisiile de examinare de la Colegiul „Decebal” a declarat că „subiectele au fost de dificultate medie, iar singurul lucru care a creat mici probleme a fost stilul textelor incluse în testul de examinare. Toţi elevii de la comisia mea au obţinut calificativul maxim, adică experimentat. Sunt elevi foarte bine pregătiţi.“
Pentru examenul de limba română, elevii vor fi apreciaţi cu calificativele experimentat, avansat şi utilizator mediu. La această probă nu vor fi elevi respinşi, toţi cei care se prezintă vor primi unul din calificativele menţionate.
Problemele mari nu apar acum, ci la probele scrise. A rămas  supravegherea video şi la orice mişcare greşită, elevii vor fi daţi afară din examen.

One thought on “Subiecte uşoare la prima probă de la Bacalaureat

  • un sfat petru toti ce iau bacul din Judetul hunedoara…sunt convins ca va dat batai de cap cu invatatul dar daca il luati va dau un sfat…alegi o Universitate care merita nu va murdariti munca de atatia ani cu universitatea din Petrosani…doar petru simplu fapt ca ajungi in anul 4 si inca exista profesori care au depasit varsta legal vietii si predau poate vreo materie care nu inseamna nimic petru specializarea ta sau gasesti profesori care in ultima sesiune in loc de indulgenta cer sa stii toata materia…credeti-ma pe cuvant din punct de vedere financiar nu cheltuiti cu mult mai mult daca alegeti timisoara…bafta in continuare si ocoliti facultatea de mine din petrosani daca vreti sa aveti vreun viitor

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura