ComunitateFlash

Start la plantarea arborilor

04 radu crisan (8)

Magdalena Şerban

Perioada 15 martie – 15 aprilie 2013 este marcată de silvicultorii hunedoreni prin “Luna plantării arborilor”, eveniment înscris în Codul Silvic, care în fiecare an, este un bun prilej pentru a conştientiza populaţia de importanţa „aurului verde“.
“În Luna plantării arborilor se vor realiza semănături de răşinoase în solarii, dar şi repicaje de răşinoase în pepinierele silvice. Din aceste pepiniere se vor folosi la lucrările de împăduriri şi completări din fondul forestier de stat, privat şi persoane fizice, un total de un milion puieţi. Programul de regenerări cuprinde un total de 319 hectare (împăduriri 184 hectare, regenerări naturale 135 hectare), completările se vor face pe o suprafaţă de 77 hectare, iar refacerile din calamităţi pe 30 de hectare”, a declarat Radu Crişan (foto), şeful Direcţiei Silvice Hunedoara.
De menţionat că în vederea stimulării conştiinţei societăţii civile, vor avea loc acţiuni de plantare de arbori în spaţiile verzi aparţinând unor şcoli şi instituţii judeţene şi în şantierele de împăduriri (împreună cu APM Hunedoara), dar şi acţiuni practice de împădurire şi organizarea de concursuri de fotografii în colaborare cu unităţile de învăţământ cu care Direcţia are încheiate contracte de parteneriat. “Luna pădurii” îşi are începuturile încă din anul 1872, când a debutat organizarea acţiunii sădirii arborilor în SUA, ca o consecinţă firească a accentuării despăduririlor. În România, Luna Pădurii a fost organizată prima dată în anul 1901 de către Spiru Haret, pe atunci ministru al Cultelor şi Instrucţiei Publice, sub denumirea „Ziua Pomilor“, ocazie cu care fiecare elev era obligat sa planteze un arbore. „Ziua Pomilor“ s-a serbat an de an, în luna octombrie, până în 1953.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura