Educatie si cultura

Stand de carte cu vânzare

Magdalena Şerban

În perioada 6 iunie – 6 iulie, Grupul Editorial ART din Bucureşti va fi prezent cu un stand de carte la Secţia de Artă şi Carte Franceză a Bibliotecii Judeţene „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva (foto). Preţurile practicate includ reduceri substanţiale, iar oferta editorială este una vastă.
„Grupul Editorial ART oferă cărţi cu o tematică concretizată în numeroase domenii: Antologii, Arte, Cărţi ilustrate, Cărţi pentru copii, Clasic, Eseu, Fantasy, Ficţiune, LifestyleEtPopcult, Literatură română, Mămici şi nou-născuţi, Memorialistică, Poezie, Romane grafice, Science Fiction, Ştiinţe Socio-Umane, Teatru, Teorie literară, Young Art. De asemenea, merită atenţie colecţiile cu care s-a impus deja editura (Cărţi cardinale, Demonul teoriei, Dulapul îndrăgostit, GraficART), precum şi colecţiile Biblioteca ideală, Prima dată, Guerilla de pe noptieră, Colecţia Nobel, Desenul din covor, Laur etc. Editura are în portofoliu titluri de autori români (Alecsandri, Delavrancea, Arghezi, Max Blecher, Nicolae Breban, Paul Celan, Gheorghe Crăciun, Pia Brânzeu etc.), cunoscuţi scriitori străini (Daniel Defoe, Charles Dickens, Dostoievski, Thomas Hardy, Henry James, James Joyce, Jaroslav Hasek, Flaubert, Faulkner, Camus etc.), precum şi mulţi autori contemporani. Trebuie remarcate, nu în ultimul rând, seriile de autor: J.M.G. Le Clézio, Bohumil Hrabal, Françoise Sagan, V. S. Naipaul, Mihail Drumeş, Julio Cortazar, Margaret Atwood, Italo Calvino, Patrick Modiano, Truman Capote, Paul Auster şi românii Marin Sorescu, Mihail Drumeş, Vintilă Horia“, a spus Sebastian Bara, managerul Bibliotecii Judeţene.

https://www.facebook.com/bibliotecadeva/?fref=ts

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura