Puşcăriaşii, „boboci” de clasa întâi

30 august 2010 | Adauga un comentariu

Livia Botici

Mai sunt aproximativ două săptămâni, până în momentul în care vor auzi primul clopoţel. Nu, nu este vorba despre nişte copii care vor merge de mână cu părinţii la şcoală, ci despre puşcăriaşii de la Penitenciarul Bârcea Mare, care vor să urmeze cursuri.

Abecedar cu cătuşe la mâini
Cu toate că au trecut de mult timp de vârsta la care ar fi trebuit să se înscrie la şcoală, 78 de puşcăriaşi vor neapărat să nu mai fie priviţi ca nişte analfabeţi. Astfel, în data de 13 septembrie, în prima zi de şcoală, în spatele gratiilor, deţinuţii vor primi abecedare, cărţi, caiete şi stilouri, pentru a putea fi numiţi, cu adevărat, elevi. Clasa I va fi formată din 6 cursanţi, clasa a II-a din 5 elevi, clasa a III-a din 7 deţinuţi iar clasa a IV-a din alţi 8. Cea mai mare parte a puşcăriaşilor va frecventa clasele V-VIII, acolo unde sunt înscrişi 53. „Persoanele condamnate, care urmează să frecventeze cursurile şcolare obligatorii, au săvârşit în principal furturi şi au vârste cuprinse între 21 şi 44 de ani. Aproximativ 20 la sută dintre cei privaţi de libertate, care doresc să frecventeze cursurile şcolare obligatorii în anul 2010 – 2011, au fost înmatriculaţi şi au urmat cursurile şi în anul şcolar 2009 – 2010”, a declarat Gabriel Vesa, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Bârcea Mare.

Câştigă o lună, la un an
Aritmetica, scrisul şi cititul, în spatele gratiilor, nu-i ajută pe puşcăriaşi numai la îmbunătăţirea culturii generale, ci le acordă şi dreptul de a se elibera mai repede din penitenciar. „În urma frecventării cursurilor şcolare, persoanele private de libertate beneficiază de 30 de zile câştig într-un an şcolar, care se acordă numai în cazul absolvirii. Zilele câştig reprezintă perioada considerată ca fiind executată din pedeapsa aplicată şi care se scade din aceasta. Profesorii care le vor preda puşcăriaşilor sunt angajaţi ai Colegiului Tehnic Transilvania”, mai spune purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Bârcea Mare.

Publicat in: Comunitate


Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Posibile cauze de accidente

Am în minte imaginea autoturismului care a lovit, cu câteva zile în urmă, un cărucior cu copil, împins de mama...

„Lupii negri“ muşcă din arbitru

Minerul Lupeni a pregătit ca la carte startul campionatului, însă a suferit un eşec usturător, pierzând cu 4 la 0,...

Mă simt tot mai inconfortabil în pielea de român

Acesta este adevărul. De o vreme încoace, mă apasă un sentiment de jenă şi, cei mai grav, de regret că...

Închide