Prima naştere după 3 ani, la Vulcan

8 octombrie 2010 | Adauga un comentariu

Carmen Cosman

După mai bine de trei ani, la Maternitatea din Vulcan s-a născut primul copil, iar naşul micuţului va fi chiar primarul Gheorghe Ile.

Asistată de un medic palestinian

Băieţelul care s-a născut ieri după-amiază la Vulcan are 2,8 kilograme şi este primul care a venit pe lume după redeschiderea Maternităţii de la Spitalul Municipal Vulcan, secţie închisă de trei ani şi jumătate. Băieţelul, care va purta numele de Narcis, a primit nota 10 la naştere şi este al doilea copil al familiei Buta. Şi s-a mai înregistrat o premieră: naşterea a fost asistată de un medic palestinian, proaspăt angajat la spitalul din Vulcan. „Naşterea a decurs ca la carte, iar copilul a primit nota 10. Sunt foarte emoţionat, mai ales că este prima naştere aici, la Spitalul Vulcan”, a declarat doctorul Ramzi Quffa, la ieşirea din sala de naşteri.

Năşit de primar

Maternitatea din Vulcan s-a redeschis la începutul lunii august şi atunci, primarul Gheorghe Ile a declarat că primul copil care se va naşte aici va fi năşit de el. Şi nu şi-a uitat promisiunea. „Bineînţeles că mă voi ţine de cuvânt şi voi boteza eu acest copil, aşa cum am spus. Este nu doar o bucurie să fac asta, ci şi o onoare”, a declarat Gheorghe Ile, care consideră că municipiul şi-a recăpătat identitatea prin redeschiderea acestei secţii.

Publicat in: Actualitate


Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Primarul Devei a fãcut public dosarul de informator al Securitãţii al lui Mircea Ioan Moloţ

Ieri, într-o conferinţă de presă, Mircia Muntean, primarul municipiului Deva, a reluat tema colaborării lui Mircea Ioan Moloţ, preşedintele Consiliului...

Gura lumii

Vorbeşte lumea pe la colţ de stradă, cum că o angajată a unei agenţii la care oamenii îşi joacă norocul...

Securitatea şcolilor din judeţ, la mila Providenţei

Doar o parte dintre şcolile hunedorene beneficiază de sisteme de supraveghere video, în timp ce poliţiştii comunitari nu mai asigură...

Închide