Ne-am lămurit cu ei

6 august 2009 | Adauga un comentariu

O zicală veche românească spune că la omul sărac, nici boii nu-i trag. Cam aşa poate fi caracterizată situaţia noastră, a românilor, în aceste vremuri grele. Adică, nu-i suficient că suntem afectaţi de criza economico-financiară, ci mai avem parte şi de un guvern care, de la instalare până acum, n-a dovedit altceva, decât incompetenţă şi brambureală. Deci, curat ghinion, ce mai!
Aşa stând lucrurile, nu este de mirare că românii – iar hunedorenii nu fac excepţie în rândul acestora – nu mai au încredere în actualul guvern. Cel puţin, aşa arată rezultatele unui sondaj recent, date publicităţii ieri. Din sondaj rezultă că oamenii judecă bine. Ei au subliniat faptul că rolul statului este decisiv în depăşirea acestei  perioade de criză. Dar, românii nu mai au încredere în capacitatea Guvernului de a veni cu soluţii de redresare a situaţiei economice actuale. Şi au perfectă dreptate, întrucât, scăderea economică este vertiginoasă, economia contractându-se în primul trimestru cu 6,2 la sută, comparativ cu perioada similară a anului precedent. Şi cei mai mulţi dintre economişti sunt de părere că PIB-ul ar putea înregistra niveluri şi mai scăzute în trimestrele următoare. Că aşa va fi cu siguranţă, o dovedeşte şi faptul că aseară, în discuţiile dintre Guvernul Boc şi reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional, s-a avut în vedere un scenariu de bază, care prevede o scădere a economiei cu 8-8,5 la sută în acest an, faţă de 4,1 la sută, cât a fost luat în calcul la semnarea acordului cu FMI. Culmea este că, actualii guvernanţi, deşi criza economico-financiară îşi arăta colţii încă din toamnă,  vorbeau, pe la începutul anului, de o scădere a economiei de aproximativ 2 la sută. Or, între 2 la sută şi 8 la sută este ceva diferenţă.
De fapt, pentru noi, „realizările” Guvernului Boc nu reprezintă o surpriză. Încă de la constituire, văzând ce personaje fac parte din Cabinetul condus de fostul primar al municipiului Cluj, am ştiut că lucrurile n-au cum să meargă bine, că acest guvern este unul din cele mai incompetente pe care le-a avut România din 1990 încoace. Asta, fără să mai punem la socoteală faptul că între cei doi parteneri de coaliţie, practic, nu există colaborare, ci dimpotrivă, doar faulturi reciproce, lucru care se simte, fireşte, şi în Guvern. Şi fără să mai punem la socoteală amestecul preşedintelui-jucător în treburile Executivului, acesta împlinindu-şi, în sfârşit, pohta ce-a pohtit încă din 2004, de când s-a instalat la Cotroceni, de a conduce şi Guvernul. 
Necazul este că a trebuit să treacă peste o jumătate de an, până ce românii să-şi dea seama de incompetenţa celor care formează actualul Guvern, de faptul că în tot acest timp, majoritatea miniştrilor a acţionat doar după ureche, iar unii n-au făcut nici măcar atât. Iar necazul şi mai mare este că, cel puţin până la alegerile prezidenţiale, acest Guvern va rămâne pe poziţie. Iar ţara se va duce de râpă.

Publicat in: Editorial


Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Gura lumii

Lipsa de simpatie faţă de arbitri este universal valabilă şi se manifestă, la grade diferite de intensitate, în aproape toate...

Bulina neagră

Petre Gigiu, antrenor Minerul Lupeni

Bulina albă

Mirel Biriş, antrenor CFR Marmosim Simeria

Închide