Lotul „Ketamina”, din nou, în faţa judecătorilor

12 ianuarie 2011 | 1 Comentariu

Andreea Lazăr

Noi audieri în cazul dosarului „Ketamina” au avut loc, ieri, la Tribunalul Hunedoara. Cele 30 de persoane cercetate în dosar, printre care şi fiica primarului oraşului Haţeg, Oana Timiş, au fost prezentate magistraţilor, care au audiat şapte martori.

Consumată la petreceri
Cele mai multe acuzaţii ale martorilor au fost la adresa lui Andrei Bostan, Alexandru Groza şi Puiu Ianchi, despre care au spus că fie le-au vândut drogurile cu 10 lei pe mililitru, fie le-au oferit pentru consumul propriu. Nici unul dintre aceştia nu a declarat în faţa instanţei că a cumpărat, primit sau consumat ketamină împreună cu Oana Timiş. „Am cumpărat ketamină de la Puiu Ianchi de vreo trei ori. Mai mult, odată a venit Cristina Niţescu la mine la serviciu şi mi-a adus o borsetă în care se afla o seringă cu un mililitru de ketamină. Aceasta mi-a spus că borseta mi-a trimis-o Puiu Ianchi”, a declarat unul dintre martori. Tot acesta a mai afirmat, în faza de urmărire penală, că vânzarea drogurilor avea loc într-o garsonieră din municipiul Petroşani, închiriată de Puiu Ianchi. Toţi şapte au recunoscut, însă, că au fost consumatori de ketamină până în luna august a anului trecut, când au avut loc percheziţiile şi arestările din acest dosar.

Anchetatori acuzaţi de presiuni 
O parte dintre martorii audiaţi şi-a schimbat declaraţiile date în faza de urmărire penală. Aceştia susţineau că afirmaţiile anterioare au fost făcute sub presiunea anchetatorilor. „Când am fost adusă la audieri, erau foarte mulţi poliţişti acolo, care îmi puneau toţi întrebări în acelaşi timp. Mai mult, unii m-au ameninţat cu şcoala de corecţie, dacă nu scriu cum trebuie”, a afirmat unul dintre martori. Alţi doi dintre cei audiaţi au susţinut că mai multe pasaje din declaraţiile iniţiale le-au fost sugerate de anchetatori în cursul audierilor.
Magistraţii hunedoreni au stabilit un nou termen în dosarul „Ketamina”, pentru 25 ianuarie.

Publicat in: Eveniment


Comentarii (1)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. cutu spune:

    mai comenteza dracu,ca i-a cumparat Timis pe toti !vedeti,fica lui.icoana intr-un altar s-o pui,la inchinat! nici usturoi n-a mancat ,nici gura nu-i pute!de ce dracu au arestat-o?

Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Zinedine Zidane „de Baru Mare”, asaltat de femei

Gheorghe Miclăuş (foto stânga), un mecanic auto de 37 de ani, din Baru Mare, care seamănă aproape perfect cu celebrul...

Regele şi Paul de România

Trecut cu vederea şi inclus la ştiri mondene, tăiatul moţului prinţului Carol Ferdinand, copilul lui Paul de România, fiul lui...

Gura lumii

Supărare mare printre susţinătorii unui lider al partidului cu trei trandafiri dintr-un orăşel de prin sudul judeţului, unde lămpaşele abia...

Închide