Locuitorii din Veþel au primit calculatoare de la Bill Gates

22 aprilie 2010 | Adauga un comentariu

Nicolle Ebner

În curând, prin intermediul Programului „Biblionet–lumea în biblioteca mea”, şi locuitorii comunei Veţel vor avea acces gratuit la instrumentele tehnologiei informaţionale (IT), cu ajutorul calculatoarelor ce le-au fost repartizate, în runda a doua a programului de informatizare a bibliotecilor. Primele computere donate de Fundaţia „Bill&Melinda Gates” au ajuns, în România, la sfârşitul anului trecut.

Acces gratuit la Internet

„Printre proiectele de hotărâri de consiliu ce vor fi dezbătute în şedinţa de astăzi, se numără şi aderarea la programul naţional Biblionet, prin care comunitatea noastră va primi, de la Bill Gates, cinci calculatoare, prin intermediul cărora locuitorii vor avea acces la Internet. În curând, şi membrii comunităţii noastre vor avea posibilitatea să afle informaţii din toată lumea, dar şi să ţină legătura cu cei plecaţi de acasă, şi care s-au stabilit pe alte meleaguri. Aşteptăm venirea calculatoarelor, de pe o zi, pe alta”, a declarat primarul Ioan Henţiu (foto). Cele cinci computere cu Internet gratuit pentru public,

în cadrul programului Biblionet, vor fi instalate în Biblioteca din Veţel, mai spune primarul. Programul “Biblionet–lumea în biblioteca mea” are o valoare totală de 26,9 milioane de dolari şi este finanţat de Fundaţia Bill&Melinda Gates, pentru o perioadă de cinci ani. Biblionet este un parteneriat între IREX, Ministerul Culturii, Fundaţia EOS (Educating for an Open Society), Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România (ANBPR) şi bibliotecile publice româneşti.

Pentru realizarea acestui program, Microsoft Corporation donează software în valoare de aproximativ 15 milioane de dolari către bibliotecile din România.

Publicat in: Actualitate


Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Prosteala

Peroraţia domnului Gabriel Oprea în favoarea pensiilor militarilor a fost jenantă. Nu mă interesează incompatibilităţile sale şi nici jocul dublu...

De trei ori la turneul final

Echipa de fotbal a Colegiului Tehnic „Matei Corvin” din Hunedoara s-a calificat pentru al treilea an consecutiv la faza pe...

Se coace Constituţia lui Băsescu

După cum se vede, preşedintele Băsescu îşi urmăreşte cu consecvenţă proiectele pe care şi-a propus să le îndeplinească în acest...

Închide