ActualitateFlash

Încă un eşec în instanţă pentru Romeo Beja

Romeo Beja (foto) nu a reuşit să obţină rejudecarea dosarului în care a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare. Ieri, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) i-a respins contestaţia faţă de decizia dată de prima instanţă, Curtea de Apel Bucureşti, care, la rândul său, a respins cererea fostului sindicalist, având ca obiect contestaţia la executare. Hotărârea ÎCCJ este definitivă. Până acum, Romeo Beja a mai avut şi alte încercări de suspendare a pedepsei de cinci ani de închisoare, ori de rejudecare a dosarului „Mineriada 99”, în care a fost condamnat. Însă, nu a avut succes.

Fostul vicepreşedinte al Ligii Sindicatelor Miniere Valea Jiului a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare pentru subminarea puterii de stat. Procesul în care s-au judecat evenimentele de la Mineriada din 1999 avea să se încheie în septembrie 2005, după decizia definitivă dată de ÎCCJ. Însă, Romeo Beja a reuşit să fugă din ţară înainte de pronunţarea sentinţei. S-a refugiat în Austria şi a primit statut de azilant politic, iar autorităţile române nu s-au putut atinge de el timp de 10 ani. La finele anului 2015, Romeo Beja s-a întors în ţară, convins fiind că fapta s-a prescris. Însă, spre ghinionul său, a fost arestat chiar din faţa judecătorului care ar fi trebuit să constate că a trecut termenul legal în care putea fi încarcerat. (N. Bumbac)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura