Gura lumii

28 septembrie 2009 | Adauga un comentariu
O echipă din oraşul cu cetate, cu un blazon dintre cele mai valoroase, a beneficiat recent, de gafa impardonabilă a unor arbitri cu ştaif şi de necunoaşterea regulamentului de către adversari şi a câştigat in-extremis un meci pe care risca să-l încheie la egalitate. Cică, un jucător de pe banca de rezerve a adversarilor a intrat în teren să se bucure împreună cu coechipierii de un gol marcat şi a primit al doilea cartonaş galben, fiind eliminat. În consecinţă, arbitrii, care erau posesori de ecuson FIFA şi se pretind a fi cel mai tare cuplu de fluieraşi din ţară, au decis să elimine şi un jucător de pe teren, deşi, în mod corect, echipa respectivă nu ar fi trebuit să sufere această penalizare. Cum nici un oficial al adversarilor nu a sesizat gafa fluieraşilor şi nu a protestat, echipa din oraşul cu cetate a profitat de omul în plus şi a câştigat meciul. Situaţia ridică mari semne de întrebare în legătură cu calitatea şi modul de promovare al arbitrilor, în condiţiile în care fluieraşii FIFA comit astfel de gafe. Este de discutat şi asupra incompetenţei în privinţa regulamentului a celor din echipa adversă, dar şi asupra lipsei de sportivitate a echipei noastre, care a profitat de situaţie, fără remuşcări.
 
Între jucătorii şi antrenorul unei echipe de fotbal hunedorene, care ocupă încă un loc călduţ în clasament, deşi etalează un joc departe de condiţiile oferite de finanţatori şi de rigorile eşalonului în care activează, a început războiul. După ce a încercat să-i trezească cu declaraţii critice şi cu ironii prin presă, care însă n-au avut efect, tehnicianul s-a enervat rău de tot şi a schimbat foaia. Drept urmare, după ultimul eşec ruşinos suferit de echipa sa în faţa unei formaţii nou-promovate, antrenorul a decis să-i pedepsească pe jucători, prin programarea unui antrenament şi în ziua lor liberă. Unica. Decizia a încins atmosfera şi i-a enervat la maximum pe fotbalişti, însă nici unul n-a îndrăznit să absenteze de la şedinţa de pregătire derulată duminica. Numai că, dincolo de această supunere oficială, s-au înteţit conflictele subterane. Spun cârcotaşii, că un grup de jucători, enervaţi de deciziile dictatoriale ale tehnicianului, i-au pus gând rău şi plănuiesc să-l mazilească. Rămâne de văzut cine va câştiga războiul intern, întrucât în duelurile cu rivalele externe, echipa cu pricina pare victimă sigură.

Publicat in: Gura lumii


Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Peste 380 de tineri şi-au găsit serviciu

Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi organizată vineri de către AJOFM a fost un real succes pentru tinerii hunedoreni în...

Cine sunt adevăraţii ţărănişti?

Ne-am gândit să facem astăzi abstracţie de scandalurile care ţin capul de afiş în viaţa noastră politică şi să ne...

Winkler, reales preşedintele UDMR Hunedoara

Parlamentarul european Iuliu Winkler (foto) a fost reales, sâmbătă, pentru un nou mandat de doi ani, în funcţia de preşedinte...

Închide