Gura lumii

Gura lumii 22.02.2017

 Din ce în ce mai mulţi oameni, clienţi ai unei companii mov care oferă servicii de telefonie mobilă, se plâng că au fost înşelaţi. De la aparate defecte pe care refuză să le repare, spunând că au costat prea ieftin ca să funcţioneze impecabil, până la abonamente vândute oamenilor în zone fără semnal, toate acestea sunt practici ale companiei cu care clienţii se lovesc frecvent. Dar, nimic nu poate fi mai dureros decât atunci când vrei să ţi se facă dreptate, iar lucrurile se mişcă invers decât te aşteptai. Este şi cazul unui hunedorean care s-a abonat la compania cu pricina, pe un termen de mai mulţi ani şi care plăteşte bani grei pe lună, fără a putea să se folosească de acele servicii. Iar, atunci când a mers să le explice situaţia, angajaţii companiei i-au cerut toţi banii în avans până la expirarea contractului. Fără să vrea să recunoască faptul că i-au băgat omului pe gât un produs care nu-i foloseşte, dându-i de înţeles că oricum nu vor răspunde cu nimic în faţa nimănui, chiar dacă au greşit.

Supărare mare pe sufletul unui afacerist interlop din judeţ. După ce a scos din buzunar câteva mii de euro şi le-a dat unui manelist celebru, nu s-a putut bucura din plin la petrecerea dată la deschiderea unui local pe care-l patronează. Clubul a fost deschis într-un municipiu din vestul judeţului, iar celebrul interlop şi snob din fire a vrut muzică vijelioasă, încât invitaţii să joace până îşi rupeau pantofii. Lucru care nu s-a întâmplat. Vedeta adusă de interlop a cântat moderat şi a luat banii pe dedicaţii, dublându-şi suma pentru care a venit să presteze. Mai mulţumit a fost patronul localului de un manelist autohton, care nici bani mulţi nu a cerut, dar a cântat până i s-a dus gura la urechi, de-au curs apele pe invitaţi de la atâta ţopăială. Fapt care poate i-a fost de învăţătură interlopului, care nu ştia până acum că prostia şi fudulia se plătesc.

One thought on “Gura lumii 22.02.2017

  • Niste jegosi movulii astia,la tv au scos programe de interes si au introdus prog. locale pe perioada derularii contractelor si nu le pasa de doleantele abonatilor. Parca traiesc in pusta…

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura