Sport

Fotbal, Liga a IV-a: La Hunedoara, joc decisiv pentru desemnarea campioanei

Nicolae Gavrea

Vineri şi sâmbătă, în judeţul Hunedoara sunt programate doar partide în Liga a IV-a, la seniori şi juniori, deoarece echipele din eşalonul superior joacă în deplasare, iar în divizia a cincea nu se dispută etapă.

Derbiul etapei a XXI-a din Liga a IV-a de fotbal se va disputa la Hunedoara, pe stadionul „Michael Klein”, unde CS Hunedoara, liderul clasamentului, va întâlni formaţia aflată pe locul secund, Inter Petrila, ambele echipe urmărind promovarea în eşalonul superior. În cazul în care CS Hunedoara se va impune, va avea un avantaj de şapte puncte, greu de recuperat până la finalul competiţiei. În caz de egalitate, diferenţa de patru puncte se va menţine, CS Hunedoara fiind avantajată. Dacă va câştiga Inter Petrila, distanţa se va reduce la doar un singur punct, şi finalul de campionat, în această situaţie, va fi foarte încins.
În această etapă este foarte posibil să avem o schimbare pe podium, în condiţiile în care, Retezatul Haţeg (locul III, cu 34 de puncte) stă, iar Victoria Călan, (local IV tot cu 34 de puncte), are un meci relativ uşor, chiar dacă joacă în deplasare, la CNS Cetate 2 Deva. Mai mult, se poate schimba şi „lanterna roşie”, ultima clasată în prezent, Universitatea Petroşani (5 p.) putând urca în clasament, dacă, şi în funcţie de rezultatul de la Deva, nu pierde jocul de acasă în faţa celor de la Aurul Certej.
Programul etapei mai cuprinde următoarele jocuri: Gloria Geoagiu – Hercules Lupeni, Dacia Orăştie – Jiul Petroşani, Aurul Brad – Minerul Uricani, Şoimul Băiţa – CSM Vulcan.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura