FlashPolitica si administratie

Drumul către Prislop sau Via Dolorosa 2

Sorina Popa

Scriam anul trecut că drumul către mănăstirea Prislop arată ca o adevărată Via Dolorosa. La aproape un an, se pare că, din păcate, toate previziunile sumbre se adeveresc. Putem spune, clar, că lucrările de la drumul judeţean dintre Silvaşu de Sus şi Mănăstirea Prislop seamănă ca două picături de apă cu drumul judeţean dintre Costeşti şi Sarmizegetusa Regia, în ce priveşte calitatea lucrărilor.

Lucrări de proastă calitate
„Nu pot da o garanţie pentru acest drum, dacă nu facem o nouă expertiză. Tot drumul e praf, e mâncat. Eu cer o nouă expertiză pentru sistemul rutier. Vechea conducere a Consiliului Judeţean a tot tăiat din bani. Este prevăzut un singur strat de uzură de turnat, potrivit proiectului. În aceste condiţii, nu garantez nici două săptămâni pentru drum”, spunea Matei Pup, reprezentantul firmei Strade Conscom SRL, care a câştigat licitaţia pentru reabilitarea drumului la aproape şapte milioane de lei, deşi lucrarea era evaluată la peste 11 milioane de lei.
Tot anul trecut, fostul preşedinte al CJ Hunedoara, Laurenţiu Nistor, se arăta nemulţumit de modul în care se lucra pe acest şantier. „Sunt total nemulţumit de cum s-a întocmit studiul de fezabilitate pentru această investiţie. De la studiul respectiv s-a plecat greşit. Pe teren, am văzut că nu peste tot s-a făcut lărgirea suficientă a carosabilului, pentru a fluidiza circulaţia. De asemenea, am constatat la faţa locului, cu tristeţe, că se prevede să se toarne asfalt peste cel actual, a cărui grosime este de doar 3,5 cm. Am impresia că drumul către mănăstirea Prislop seamănă cu cel de la Sarmizegetusa Regia, cu excepţia zidurilor de sprijin. Vă anunţ, că în judeţ nu se vor mai face lucrări de mântuială. Mă voi zbate ca ofertantul care are preţul cel mai mic să piardă licitaţiile. Constructorul va comanda o nouă expertiză la drumul către Prislop, iar apoi, în funcţie de asta să reparăm până nu este prea târziu lucrurile. Însă, nu voi accepta facturi la plată până ce ele nu vor fi verificate temeinic, iar Inspectoratul în Construcţii să dea ok-ul. Nu facem un drum pentru plimbări pe tocuri”, a afirmat preşedintele de atunci al instituţiei judeţene. Nistor anunţa anul trecut că va fi făcută o nouă expertiză pentru suplimentarea sumei pentru lucrări.

Au cerut o prelungire
Acum, când investiţia trebuia finalizată, aflăm că nu s-au făcut corecturile absolut necesare, de către constructor. „Lucrarea trebuia finalizată la sfârşitul acestei luni, dar s-a cerut o prelungire până în septembrie 2017. În luna mai, am făcut o comisie, compusă din preşedintele Consiliului Judeţean, vicepreşedintele Daniel Andronache, administratorul public, director tehnic, personal de la Achiziţii, pentru acest proiect. Le-am explicat proiectantului şi lui Matei Pup că nu putem aproba expertiza făcută. Adică, dacă se doreşte o altă soluţie pentru drum, trebuie făcută o altă licitaţie. Am solicitat să execute lucrarea cum este în contractul iniţial. De săptămâna viitoare, pentru ca lucrările să se facă într-un ritm alert, drumul către mănăstirea Prislop va fi închis circulaţiei între orele 9 şi 16, în fiecare zi, cu excepţia sâmbetelor, duminicilor şi sărbătorilor legale”, a declarat Mircea Bobora (foto), preşedintele CJ Hunedoara.

One thought on “Drumul către Prislop sau Via Dolorosa 2

  • Starea celui mai important drum din centrul judetului este relevant pentru neputinta politicienilor din judet de 30 de ani.
    Dragi politicieni, daca nu reusiti, sa-l asfaltati de ce l-ati spart pe cel vechi ?!
    Asta pe de o parte. Pe de alta parte, in centrul Tarii Hategului o comuna s-a apucat sa asfalteze tot campul. Deci, se poate. Numai ca drumurile ce pleaca din Tustea spre camp, sunt fara rost. Adica nu duc nicaieri. Doar s-a asfaltat pe bani europeni, de dragul asfaltarii, si probabil nu numai.
    Politicieni lacomi, neputinciosi (intelectual) si …. sa ne rezumam la atat.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura