Drumul către mănăstirea Prislop, gata în această vară

13 martie 2017 | Adauga un comentariu

Sorina Popa

Deşi a pornit cu stângul, lucrarea de reabilitare a Drumului Judeţean 687K, Silvaşu de Sus-Mănăstirea Prislop va fi finalizată în această vară, asigură  conducerea judeţului.

Nistor, nemulţumit de lucrări
„Analizăm şi ne întâlnim în fiecare săptămână cu constructorul şi cu proiectantul. Aceştia trebuie să vină cu soluţii pentru a construi un drum viabil, la care să nu intervenim în fiecare an cu reparaţii. Încercăm să ne încadrăm în proiect şi în costurile iniţiale“, a declarat Daniel Andronache, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean.
Şeful CJ, Mircea Bobora, susţine că vor fi costuri suplimentare, între 800.000 de lei şi 1,2 milioane de lei, pentru îmbunătăţirea substanţială a acestui drum care duce la mănăstirea Prislop.
Deputatul Laurenţiu Nistor a verificat anul trecut, când mai era preşedinte al CJ Hunedoara, lucrările care se execută acolo şi a fost foarte nemulţumit. Nistor declara în urmă cu câteva luni că proiectul după care se execută lucrarea lasă de dorit şi că, dacă nu se intervine urgent, acest drum va avea aceeaşi soartă ca a celui care duce spre Sarmizegetusa Regia, care a fost distrus la prima ploaia torenţială. De aceea, ca să nu aibă surprize neplăcute, conducerea actuală a instituţiei judeţene se întâlneşte periodic cu constructorul şi cu proiectantul drumului, mai ales că nu au fost constatate, anul trecut, probleme legate de stratul de asfalt.
Contractul de reabilitare a acestui drum a fost semnat de către Adrian David, pe vremea când el conducea Consiliul Judeţean şi a fost câştigat de firma Strade Conscom SRL la aproape şapte milioane de lei, deşi lucrarea era evaluată la peste 11 milioane de lei. Lungimea drumului care va fi modernizat este de şapte kilometri.

Publicat in: Politica si administratie


Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Caricatura de marţi, 14.03.2017

de Petry&Crişan

Cazurile de rujeolă în creştere, iar vaccinurile s-au epuizat

Stocul de vaccinuri ROR (rujeolă – oreion - rubeolă) de la Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Hunedoara este epuizat, existând...

Simpozionul Naţional Studenţesc „GeoEcologia” a ajuns la ediţia cu numãrul XV

Universitatea din Petroşani va organiza în perioada 27-29 aprilie cel de-al XV–lea Simpozion Naţional Studenţesc intitulat „GeoEcologia”.

Închide