EvenimentFlash

Condamnată pentru a treia oară, cu suspendare, pentru trafic de influenţă

03 Nicoleta SusaiLoredana Goangă

Ieri, Tribunalul Hunedoara a pronunţat sentinţa în dosarul Nicoletei Susai (foto), fostă angajată a Serviciului Public Local de Asistenţă Socială al Primăriei Deva. Aceasta a fost trimisă în judecată pentru trafic de influenţă, şi, deşi mai are la activ încă două condamnări cu suspendare pentru aceeaşi faptă, şi de data aceasta pedeapsa a fost tot cu suspendare.
„Aplică inculpatei pedeapsa cea mai grea, de trei ani închisoare (…) dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de cinci ani, compus din cuantumul pedepsei aplicate, la care se adaugă un interval de timp de doi ani. Constată că termenul de încercare de cinci ani a început să curgă la 8.03.2013”, se arată în minuta judecătorească. Hotărârea poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la pronunţare, în acest caz dosarul fiind înaintat Curţii de Apel Alba Iulia.

Avea mama bolnavă
Nicoleta Susai a fost acuzată că în 2011 a primit suma de 1.000 de euro de la un devean, promiţăndu-i acestuia că îl va ajuta să obţină o locuinţă în blocurile ANL. Ajunsă în faţa instanţei, femeia a spus că a recurs la acest gest din cauză că în acea perioada mama sa era foarte bolnavă şi avea nevoie de tratament, însă ulterior aceasta a pierdut lupta cu boala. Totodată, întrebată ce are de adăugat la final, inculpata a declarat că regretă ce a făcut şi că şi-a învăţat lecţia. Dat fiind faptul că partea vătămată şi-a primit banii înapoi, nu au mai fost cerute pretenţii civile.

A mai călcat strâmb
Femeia a lucrat la Primăria Deva, ca referent în cadrul birourilor de fond locativ, până în 2012, atunci când a fost condamnată pentru prima dată. De asemenea, anul următor, ea şi-a mai primit încă o condamnare, ambele fiind pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă. Pedepsele de câte doi şi trei ani de închisoare au fost cu suspendare sub supraveghere. Într-unul dintre dosare, Nicoleta Susai a fost acuzată că a pretins unui cuplu suma de 10.000 de lei pentru a obţine o locuinţă socială.

One thought on “Condamnată pentru a treia oară, cu suspendare, pentru trafic de influenţă

  • Daca a primit o pedeapsa cu suspendare nu mai trebuia sa fie lasata de primarie sa mai lucreze ca functionar la stat ,e vina lor ,a angajatilor din primarie care accepta printre ei sa lucreze asa femeie care nu are rusine si nici respect fata de ei ,sau ne putem gandi ca ,toti din primarie fac trafic de influenta si din aceasta cauza nu se revolta nici unul impotriva ei .E rusinos si dureros .

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura