ActualitateFlash

Claudiu Mihăiescu, noul adjunct al şefului Poliţiei Deva

Ieri, a fost organizat interviul pentru postul de adjunct al şefului Poliţiei municipiului Deva. Interviul, „structurat pe subiecte profesionale”, a fost susţinut de doi candidaţi, ale căror dosare au fost admise la examen. Este vorba de comisarul şef de poliţie Claudiu Daniel Mihăiescu şi de comisarul şef de poliţie Marius Vasile Frenţoni.

În urma rezultatului anunţat ieri, Mihăiescu este noul adjunct al şefului Poliţiei municipiului reşedinţă de judeţ. El a primit nota 9.05 la proba de interviu, singura de fapt din concurs. Marius Vasile Frenţoni a picat examenul, fiind notat cu 5.39 la interviu. Proba a fost susţinută la sediul IPJ Hunedoara, preşedintele Comisiei de examinare fiind comisarul şef Flavius Dragomir Haneş.
Cel de-al doilea post de adjunct al şefului Poliţiei municipiului Deva este ocupat de comisarul şef Cristian Link, care a lucrat înainte la Brigada de Combatere a Crimei Organizate şi Antidrog Alba, sub comanda lui Traian Berbeceanu. Şi pentru postul de şef al Poliţiei Deva trebuie să se organizeze concurs, de către cei din Bucureşti, postul fiind vacant după ce Aurel Tihodor a ieşit la pensie. (S.Popa)

11 comentarii la „Claudiu Mihăiescu, noul adjunct al şefului Poliţiei Deva

  • Examenul a fost trucat. Mihaescu e sluga lui dumitru. Se stia ca va iesi el. Huooo

  • Zii sa mori tu Eleno….Se știa bineînteles.Se stia cine știe carte.Doar se vede diferența și la nota finala obtinuta de candidați.Normal ar fi sa l ia pe acest frentoni(pupator de cururi) si de la Sectia Soimus.Cu nota asta conduci o sectie de poliție?Hai sictir.Credea ca dacă-l pupi bucile lui Dumitru Coarnă este suficient?Uite că nu e.E bine pentru subalterni.Nu sunt nevoiti sa-i suporte la Frentoni mirosul gretos de transpirație.5 si un pic.Rușine!!!!

  • Tot pupincurist si marioneta e si acest mihaescu. Un politist mediocru adus la ipj de dictatorul cotolan. Crezi ca eu nu stiu cum merg trwburile prin Ipj? Stiu f bine. Toate concursurile sunt aranjate. Acum mai mult ca niciodata.

  • De ce nu faci un denunț dacă ști așa bine cum merg treburile?

  • FELICITĂRI și mult succes în noua funcție, dar și în tot ceea ce vă propuneți să faceți vă doresc, domnule Claudiu Mihăiescu!!! Cu siguranță este o onoare pentru cei care lucrează sub comanda dvs., iar rezultatele muncii lor vor fi întotdeauna la înălțime…, fiindcă dvs. îi coordonați cu mult profesionalism și cu tot atâta dăruire…

  • Draga Cosmina esti exact ca si crainica aceea de la televiziunea nord-coreeana.

  • Bună ziua, domnule Horică! …dacă sunteți cumva o doamnă (doamna Horica)…, vă rog frumos să mă scuzați…
    Oare ce vreți să spuneți cu mesajul dvs., că sunt o a doua Ri Chun-hee?????

  • P.S. …după câte știu eu, doamna Ri Chun-hee anunță de obicei când au avut loc sau când vor avea loc noi teste nucleare…, iar orice crainic din Coreea de nord nu poate anunța nimic de bine…, deci nu văd legătura între mesajul meu și crainica nord-coreeană…

  • Esti o pupincurista. Este parerea multora. Un asemenea mesaj e specific lingailor. Omul a ajuns unde a ajuns doar pe pile. Tot inspectoratul stie asta. Dar oare tu esti Cosmina sau Cosmin? Sau oare altcineva? Oricum nu ma intereseaza cine esti cu adevarat.

  • Doamne, ce limbaj folosiți!!!!!
    Într-adevăr, mă cheamă Cosmina… și nu este important pentru nimeni (decât pentru mine) cine sunt eu… și chiar dacă nu-mi place ce mi-ați răspuns (așteptam un alt răspuns…) eu nu v-am jignit pe dvs. și nu mă interesează deloc părerea dvs. sau a altora despre mine…, dar pot să vă dau un sfat… Nu mai aruncați niciodată vorbe aiurea și nu mai jigniți pe nimeni fără să cunoașteți adevărul despre cel/cea cu care vorbiți…, fiindcă nu faceți altceva decât să vorbiți despre dvs.!!!!!
    V-au deranjat mesajele mele, dar și faptul că am folosit cuvintele doamnă Horica…, dar dacă nu a-ți scris cu diacritice…,cum puteam să știu ce formulă de adresare să folosesc…, așa că nu mai fiți atât de ofensat/ă…, plus că mi-am cerut scuze dacă am greșit…
    Oricum, din ceea ce scrieți…, se vede foarte bine câtă educație aveți…, adică egală cu ZERO!!!!!
    Și încă ceva… Cuvintele dvs. „Omul a ajuns unde a ajuns doar pe pile. Tot inspectoratul știe asta.”, îmi dă de înțeles că și dvs. lucrați în sistem… HALAL coleg sau colegă mai sunteți!!!!! INVIDIA și RĂUTATEA este la înălțime în zilele de azi…, PĂCAT!!!!!

  • Într-adevăr, INVIDIA și RĂUTATEA sunt la înălțime în zilele de astăzi, iar faptul de-a arunca cu „pietre” în stânga și-n dreapta…, fără a cunoaște ADEVĂRUL sau fără a ține cont de faptul că cineva este jignit doar pentru ca cineva să se simtă bine…, este (din păcate!!!) la modă!!!
    CLAUDIU, îți doresc multă sănătate, mult succes în noua funcție și să urci cât mai sus, acolo unde îți dorești să fi, acolo unde sufletul poate să-ți zâmbească nestingherit!!!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura