Comunitate

Cadastrarea gratuitã va ajunge şi la Balşa

04-simion-metesan-primar-balsa-2Magdalena Şerban

Cadastrarea gratuită va începe doar din 2017 la Balşa, termenele din anul curent fiind prea scurte, iar satele aparţinătoare făcând parte din zone necooperativizate.

“Una este ca o localitate să fi fost cooperativizată şi alta e atunci când întreaga comună nu a fost. Oamenii de la ţară nu au avut bani să-şi aducă actele la zi, intabulându-şi proprietăţile. Şi aşa munca ţăranului român e mai mult neplătită decât plătită, truda de la câmp neprimind recunoaşterea materială cuvenită. Le-au lăsat moştenirile din tată în fiu sau şi-au vândut pământurile printr-o scrisoare de mână. Aşa s-a practicat şi la fel se mai practică, încă. Din pricină că ridicările topografice, documentaţiile şi întregul demers cadastral costă mult, nu şi-au permis să le facă. Nu luau pe terenuri, cât dădeau pe acte. Prin urmare, vom avea ceva bătăi de cap ca să aducem totul la zi, fără suprapuneri şi alte probleme de acest gen. Titluri de proprietate s-au dat, dar doar pentru pădure. Nu am vrut să riscăm să pierdem finanţarea, socotind că nu ne putem încadra în anul curent cu termenele prevăzute de ANCPI, aşa că pregătim cele necesare şi ne apucăm de la anul“, a precizat Simion Meteşan (foto), primarul comunei Balşa.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura