ArcelorMittal vrea dublarea producţiei de profile laminate

9 noiembrie 2012 | 4 Comentarii

Cristina Ghenea

Conducerea ArcelorMittal Hunedoara şi-a exprimat, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, intenţia de a dubla producţia laminorului de euro profile în anul 2013, pentru a consolida poziţia unităţii pe piaţa profilelor lungi din România şi din regiunea Balcanilor.
Reprezentanţii ArcelorMittal au precizat că din vara acestui an, de când a început producţia comercială la noul laminor de euro profile, activitatea unităţii a crescut de la o lună la alta, ajungând, în octombrie, la o cantitate de 10.000 de tone de produse fabricate. „Cele mai importante beneficii ale acestui nou laminor se regăsesc în posibilitatea de a lărgi gama de produse pe care le fabricăm, în creşterea calităţii profilelor şi în generarea unui consum redus de gaz metan. În urma investiţiei de 200 de milioane lei, făcută aici, putem acum fabrica produse noi, care deservesc aplicaţii în industria construcţiilor şi în sectorul minier“, a declarat Amit Kumar, directorul general al ArcelorMittal Hunedoara.

„Nu se închide uzina, ci va creşte producţia”

Şi pentru că în doar patru luni de când a fost pornit, în noul laminor au fost omologate 14 tipuri diferite de profile, conducerea unităţii de la Hunedoara speră ca până la finele anului, portofoliul să ajungă la 21 de dimensiuni. De asemenea, în 2013, gama de profile va deveni şi mai largă, incluzând şi corniere mari, iar scopul este acela ca în toamna următoare, volumul de producţie să ajungă chiar şi la 40.000 de tone pe lună. Cât despre închiderea combinatului siderurgic, conducerea spune că nici nu se poate pune problema, ci, din contră, nu se doreşte decât dezvoltarea activităţii.

Publicat in: Actualitate


Comentarii (4)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. adi spune:

    de aia se da oameni afara? ca se vrea dezvoltare??.. daca indianul ar vrea cu adevarat dezvoltare ar demonstra prin constructia de noi capacitati de productie, a unui nou laminor si nu prin demolarea celor existente, a ras cam tot ce era pe platforma blooming!!!

  2. sidferurgist spune:

    hai sa fim seriosi.pe cine prostiti cu astfel de declaratii?
    chiar ne credeti idioti?
    ati inceput sa vorbiti de dimensiuni si nu de profile.Oare s-a schimbat capacitatea strungariei de cilindrii?ati facut investitii in strungarie?cu strungul comandat,receptionat si platit cu ani in urma ce s-a intamplat?
    cum se dubleaza productia?de la 15,000 anul atsa la 30,000 la anu?
    pai capacitatea nu era de 400,000 tone pe an?
    atentie ca la incheierea anului ve=ti publica rezultatele si o sa vada toata lumea minciuna!

  3. laminorist spune:

    poate e vorba de 9 profile iar diferenta pana la 14 sunt dimensiuni diferite!Nu?

  4. partener spune:

    daca merge bine inseamna ca platiti si facturile restante.
    Va doresc sa mearga bine

Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Poliţistul Sucilă, aproape liber

După mai bine de patru luni de stat după gratii, poliţistul din municipiul Vulcan, Adrian Sucilă (foto), este aproape de...

Începe demolarea fostei Cantine Restaurant din Hunedoara

Deşi pare greu de crezut, ruina fostei Cantine Restaurant din municipiul Hunedoara va rămâne doar o amintire. Asta, pentru că,...

INSEMEX Petroşani, medalia de aur la Nurenberg

Specialiştii Institutului Naţional de Cercetare şi Dezvoltare pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă-INSEMEX din Petroşani au impresionat în Germania la...

Închide