Actualitate

Amânare în dosarul lui Resmeriţă şi Gărdean

Dosarul instrumentat de DNA, în care fostul primar al municipiului Lupeni, Cornel Resmeriţă (foto), este acuzat de abuz în serviciu, se judecă în camera preliminară la Tribunalul Hunedoara, vineri 24 iunie, procesul având un prim termen. 02 cornel resmerita primar lupeni usl primari (81)
Alături de fostul edil mai sunt cercetaţi un angajat al Primăriei Lupeni, Alin Condoiu, şi afaceristul hunedorean Adrian Gărdean. La şedinţa de vineri, instanţa a dispus amânarea judecăţii pentru 7 iulie, amânarea fiind cerută de Gărdean din motive medicale. Trebuie spus că acest dosar a fost disjuns dintr-un altul foarte celebru, cunoscut opiniei publice cu denumirea „Gala Bute”, în care este judecată fostul ministru al Dezvoltării şi Turismului, Elena Udrea. Anchetatorii au suspiciuni că Primăria Lupeni a primit fonduri cu „dedicaţie” de la ministerul condus de Udrea, pe care i-a direcţionat către firma Termogaz Company, controlată de afaceristul Gărdean, în baza unui contract supraevaluat. Banii erau destinaţi unor proiecte derulate prin programul „Schi pentru România”, iar pentru alocarea lor, fostul ministru ar fi beneficiat de „atenţii” din partea unor afacerişti hunedoreni, prin intermediari.  (N. Bumbac)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura