„Acuzele senatorului Nicula sunt o mare minciunã!”

25 iunie 2009 | 3 Comentarii

Primarul municipiului Petroşani, Tiberiu Iacob-Ridzi, a negat, ieri,  acuzele aduse de senatorul Cosmin Nicula (PSD), în ceea ce priveşte proiectul de construcţie a unei telegondole în Masivul Parâng, afirmând că Ministerul Tineretului şi Sportului (MTS) nu poate participa la licitaţia de execuţie a acestui obiectiv de investiţii şi că MTS nu a depus o garanţie de 500.000 de euro, în acest scop. „Acuzele domnului senator Nicula reprezintă o mare minciună, în stilul caracteristic al acestuia. Ministerul Tineretului şi Sportului nu participă la licitaţia pentru construcţia telegondolei. Garanţia de participare la licitaţie se plăteşte doar de către firmele care participă la licitaţie, ceea ce este foarte clar. Pentru acuzaţiile aduse, îmi rezerv dreptul de a-l da în judecată pe acest domn“, a declarat primarul municipiului Petroşani. El a precizat că lucrările de execuţie ale telegondolei, care va pleca din Petroşani spre zona Slima din Masivul Parâng, sunt scoase la licitaţie pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), aceasta urmând să aibă loc pe data de 3 august. Firmele care nu câştigă licitaţia vor primi înapoi banii depuşi ca garanţie de participare. Primarul din Petroşani a precizat că el nu poate participa la nici o licitaţie şi că nu este asociat în nici o firmă. Edilul şef a explicat că execuţia telegondolei face parte dintr-un proiect, care se întinde pe patru ani, ce vizează dezvoltarea turismului în Staţiunea Parâng. Investiţia este cuprinsă în cadrul Programului „Schi în Carpaţi“, lansat în anul 2006, iar costurile sunt asigurate de la bugetul de stat, prin Ministerul Turismului. Programul “Schi în Carpaţi” cuprinde mai multe locaţii din România. “Din Valea Jiului, mai sunt incluse cu proiecte similare de dezvoltare a turismului, localităţile Lupeni şi Vulcan’’, a spus Tiberiu Iacob-Ridzi. În ceea ce priveşte costurile proiectului, evaluate la 86 de milioane de euro, primarul din Petroşani a arătat că acesta prevede, pe lângă construcţia telegondolei şi realizarea a 30 de kilometri de pârtii de schi, şi a unui număr de nouă teleschiuri pentru deservirea acestora. De asemenea, în cadrul proiectului mai sunt incluse construcţia unei instalaţii de producere a zăpezii artificiale, a unui lac artificial, care va asigura apa pentru tunurile de zăpadă şi a altor utilităţi necesare pentru infrastructura staţiunii turistice. La finalizarea proiectului, Staţiunea Parâng va dispune de cel mai mare domeniu schiabil din România. Pentru acest an, Ministerul Turismului a alocat un buget de patru milioane de euro pentru prima parte a lucrărilor de modernizare a Staţiunii Parâng, dar banii vor fi plătiţi executanţilor doar pe baza recepţiilor efectuate şi a facturilor aferente, a adăugat primarul din Petroşani. „Domnul senator Nicula atacă acest proiect de foarte mult timp. Este o chestiune politicianistă, pe care o face senatorul de Valea Jiului, Cosmin Nicula. Din păcate, din ceea ce observ eu, pe el nu-l interesează Valea Jiului. Ar vrea ca oamenii de aici să rămână veşnic în sărăcie şi aici să nu se mai întâmple nimic“, a mai spus primarul Tiberiu Iacob-Ridzi. (AGERPRES)

Publicat in: Actualitate


Comentarii (3)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. tytyana spune:

    Credeam ca sa linistit acest domn,mai ales acum ca e senator de VALE,dar NU.
    Acolo se face ,se misca ceva,ca in DEVA,locuitorilor le place,dusmanilor NU.
    La DEVA a facut la fel,dar MIRCIA e mult mai tare ,e trecut prin razboaie grele,deci nua a avut nici o sansa.
    Nu e pentru prima data cand se ia de RIDZI,SAU CUM SO SCRIE,dar sa nu uite ca tot ceea ce conteaza e ce vor cetatenii,populatia hotareste,nu el.

  2. Nelu Fesenelu spune:

    Ma distreaza enorm de mult acesti nevolnici care ieri s-au pupat azi se scuipa. Mi-e pur si simplu scarba.

  3. moni spune:

    Felicitari ziarului ca a prezentat ambele puncte de vedere. Cam tarziu, dar e bine si asa. Dl Nicula a mai fost in scandal cu dna Ridzi, cand a spus ca ea este un parlamentar prost, sau asa ceva. Dupa, am aflat ca dna si dl si-au dat mana la alegeri si l-au luxat pe dl Barbu. Acum se spurca din nou. Ce-or avea de impartit? este o intrebare la care orice prost stie raspunsul…

Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Ştiri – 25.06.2009

Sâmbătă şi duminică, la Călan, se desfăşoară o nouă ediţie a serbărilor oraşului de pe Strei. Desfăşurându-se sub genericul “Zilele...

Justiţia, Cenuşãreasa societãţii

Dacă la următoarea rectificare de buget nu se alocă fonduri suplimentare pentru Justiţie, instanţele intră în blocaj în cel mult...

Gura lumii – 25.06.2009

Mai dăunăzi, un parlamentar trandafiriu îl suna de zor pe telefonul mobil pe un edil şef-săgetător al uneia dintre cele...

Închide