Politica si administratie

UNPR Hunedoara trage tare pentru alegeri

Carmen Cosman

Reprezentanţii Uniunii Naţionale pentru Progresul României din judeţul Hunedoara speră ca la alegerile de anul viitor, să obţină un scor de cel puţin 12 la sută din preferinţele electoratului, au precizat liderii UNPR, care s-au reunit sâmbătă, la Petroşani, unde s-a desfăşurat conferinţa judeţeană a partidului.

Rudeanu vrea 12 la sută
Liderii UNPR Hunedoara au luat în discuţie cinci puncte aflate pe ordinea de zi, raportul activităţii politice a partidului, sarcinile pe care a trebuit să le îndeplinească în precampania electorală, eliberarea din funcţie a unor membri ai biroului politic şi numirea altora în locul lor, adoptarea unei rezoluţii. „Acest partid s-a născut din dorinţa de a reda României ceea ce a fost a ei, un aliat pentru români şi pentru interesul naţional. Prin seriozitate, sunt sigur că vom reuşi să-i convingem pe români să ne fie alături. Ce este important astăzi este că suntem o forţă politică la nivelul judeţului Hunedoara, în cadrul coaliţiei. În aceste zile grele, nu numai pentru ţară, ci pentru întreaga Europă, noi încercăm să ridicăm România. Acest suflu l-a dat coaliţia PDL-UNPR“, a afirmat preşedintele UNPR Hunedoara, Mihail Rudeanu (foto). Acesta a precizat că obiectivul partidului la nivel judeţean pentru alegerile din 2012 este atingerea  unui procent de cel puţin 12 la sută, iar până în 2016, UNPR să devină în Hunedoara, aşa cum a fost PSD în 2000. „Potrivit unui sondaj realizat în urmă cu o lună, la nivel judeţean, UNPR are un procent de 8 la sută. Am reuşit să renaştem“, a adăugat Rudeanu.

3 comentarii la „UNPR Hunedoara trage tare pentru alegeri

  • Daca PUNR vrea sa creasca in sondaje trebuie sa promoveze oameni cu experienta, care au trecut prin toate partidele politice nu doar prin unul/doua partide. Ca vorba unuia din comisia de buget a parlamentului: „politica-i c…. dar e facuta de politicieni”

  • „Acest partid s-a născut din dorinţa de a reda României ceea ce a fost a ei” Vai si amar de capul nostru daca asta si-au propus!!!
    Ce sa ne redea?? Ca tot codasi am fost si in regimurile anterioare, atunci eram mindrii ca am depasit Albania, acum cine mai este dupa noi???… Poate doar Moldova ???

  • tavi@ asa este Tavi, ai perfecta dreptate. Intrebarea este daca sa plangem sau sa radem !?

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura