Sport

Ştiinţa „urcã-n CFR” pentru promovare

Ciprian Marinuţ

Echipa de rugby Ştiinţa Petroşani va debuta, sâmbătă, în Divizia Naţională, eşalonul secund al campionatului intern, cu gândul de a promova în Superligă. Studenţii vor da piept, în prima etapă, în deplasare, cu CFR Braşov.

Banii de la primărie

Competiţia începe cu o veste bună pentru Ştiinţa. Consiliul Local Petroşani a alocat 30 la sută din bugetul pentru sport echipei de rugby. Astfel, Ştiinţa Petroşani va primi undeva în jurul sumei de 20.000 de lei, iar cu acest buget, obiectivul este promovarea în Superligă. „Vrem să mulţumim primarului Tiberiu Iacob Ridzi, pentru că şi-a ţinut promisiunea faţă de noi”, a spus antrenorul Ştiinţei.

S-a întors „olandezul” Militaru

Antrenorii Alexandru Lupu şi Emil Drumea au la dispoziţie un lot format din 30 de jucători, iar din formula de start, nu va lipsi Gigi Miliatru, proaspăt întors de pe meleaguri olandeze. „Avem din nou la dispoziţie un lot format din 30 de jucători, lucru ce nu poate decât să mă bucure. Sperăm să jucăm bine şi să fim între fruntaşele competiţiei. Din păcate, nu îl vom putea folosi pe Radu Dragomir, care va reveni în ţară pe data de 31 martie, dar va fi în echipa de bază, Gigi Militaru”, a declarat Alexandru Lupu.

Eugen Popescu a semnat cu Steaua

Chiar dacă echipa are acum un buget onorabil, exodul jucătorilor valoroşi de la Ştiinţa către echipele mai bogate continuă. După ce Adrian Călugăreanu a plecat la Dinamo Bucureşti, unde va debuta, sâmbătă, în formula de bază, un alt jucător al „studenţilor” a luat drumul Capitalei. Eugen Popescu a semnat un contract cu Steaua Bucureşti. „Să mai spună cineva că echipa noastră nu are valoare. Am dat doi jucători la două formaţii de top, Steaua şi Dinamo, iar din acest punct de vedere, sunt foarte mulţumit, pentru că înseamnă că la noi s-a muncit”, a concluzionat Lupu.

Debutează şi Superliga

Sâmbătă, 26 martie, începe şi Superliga la rugby, prima divizie a sportului cu balonul oval din România. Singurul meci între formaţii din Bucureşti, CSM – Steaua, va fi transmis în direct pe GSP TV de la ora 16:00, de pe Stadionul Arcul de Triumf. Meciurile Arad – Dinamo şi Cluj – Baia Mare, programate în aceeaşi zi, nu vor fi televizate. Vom avea însă şi o a doua partidă la TV, duminică, 27 martie. Primul meci al Timişoarei în noua formulă, cu Farul, se va vedea de la ora 11:00, tot la GSP TV.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura