Şi Termocentrala Mintia a „beneficiat” de extinctoare măsluite
Potrivit celor de la ZiardeHunedoara, firma care a intrat în vizorul anchetatorilor, Fire&Rescue Services, pentru că ar fi măsluit echipamentele pentru stingerea incendiilor, are contract de prestări servicii cu Termocentrala Mintia. Contractul a fost semnat la sfârşitul lunii octombrie 2020.
Fost poliţist
„Au fost o singură dată şi au verificat la faţa locului şi au trimis la ei la sediu, la punctul de lucru din judeţ, aproximativ 100 de extinctoare, pe care le-au returnat”, a declarat Mircea Birău, directorul Termocentralei Mintia.
Valoarea contractului încheiat între termocentrală şi societatea Fire&Rescue Services este de 18.000 de lei şi are o valabilitate de un an.
Firma Fire&Rescue Services are ca domeniu de activitate „lupta împotriva incendiilor şi prevenirea acestora”, fiind administrată de Gheorghe Tomescu, un fost poliţist din Cluj. La sfârşitul săptămânii trecute, poliţiştii şi procurorii au organizat percheziţii în 28 de judeţe, printre care şi judeţul Hunedoara, la sedii ale firmei, dar şi la beneficiarii serviciilor prestate de Fire&Rescue. Dosarul penal deschis în acest caz are ca obiect infracţiunile de înşelăciune, evaziune fiscală, spălare a banilor, complicitate la spălare a banilor, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals.
Începând cu 2019, societatea a beneficiat de contracte cu instituţii publice şi private de interes naţional. Anchetatorii susţin că serviciile prestate de firma incriminată nu erau corespunzătoare.
Conform comunicatului transmis de Poliţia Română, gravitatea situaţiei este dată de numărul mare de instituţii esenţiale aveau contracte cu firma Fire&Rescue Sevices. Printre instituţiile care „beneficiau” de servicii de mentenanţă şi verificare a echipamentelor de luptă împotriva incendiilor se numără şcoli, spitale, unităţi militare, staţii de alimentare cu carburant, companii de producere a energiei termice şi nucleare etc..