Actualitate

Se politizează şi Camerele agricole?

Carmen Cosman

Fermierii din judeţul Hunedoara se tem că alegerile pentru conducerile camerelor agricole să nu fie politizate şi spun că totul este ţinut în cel mai mare secret.
Conducerea Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Hunedoara susţine, însă, că nu este nici un secret, dar încă nu există toate actele normative necesare, iar despre politizare nici nu poate fi vorba. Data alegerilor a tot fost amânată, fermierii ajungând să îşi facă griji în ceea ce priveşte corectitudinea lor. “Nu ştim nimic. Nici când vor fi, nici condiţiile exacte. Ne temem să nu se politizeze şi aceste alegeri”, au spus unii agricultori hunedoreni. Conducerea DADR Hunedoara încearcă să-i liniştească pe fermieri şi subliniază că nici nu poate fi vorba despre politizare, atâta timp cât totul este absolut transparent şi, teoretic oricine poate candida. „Nici vorbă de aşa ceva, atâta timp cât alegerile sunt libere şi poate candida cine doreşte. Toţi cei aflaţi în baza de date de la APIA, adică circa 23.000 de agricultori vor vota cum vor vrea”, a declarat Ioan Ştefan, directorul DADR Hunedoara.

Se vor organiza adunări

La camerele agricole îşi poate depune candidatura oricine doreşte, cu condiţia să aibă o listă cu 50 de susţinători şi să beneficieze de subvenţie prin APIA, aşa cum spune legea. Alegerile s-au amânat pentru această toamnă şi cel mai probabil vor fi organizate în data de 25 septembrie. Directorul DADR Hunedoara spune că, deocamdată, nu au apărut normele de aplicare a legii şi, de aceea, nu au fost furnizate prea multe informaţii, dar oricum vor fi făcute adunări prin care să li se explice oamenilor întregul proces de votare. Conform legii, organizarea alegerilor se realizează de către comitete de iniţiativă, înfiinţate la nivel judeţean, iar în judeţul Hunedoara din acest comitet fac parte directorul DADR, directorul APIA, un reprezentant al Prefecturii, unul al ITRSV şi trei reprezentanţi ai sectorului privat, sau mai bine spus ai fermierilor. La vot sunt aşteptaţi toţi fermierii, membrii asociaţiilor, sindicatelor, patronatelor din agricultură şi domeniile conexe fiind organizat un singur tur de scrutin. Judeţul Hunedoara va avea 17 camere agricole. Scopul acestora este de a reprezenta, promova şi ocroti interesele agriculturii, zootehniei şi silviculturii, precum şi de a contribui la sporirea producţiei tuturor ramurilor agricole, zootehnice şi silvice.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura