Eveniment

Scandalagiii, mamă şi fiu, au ajuns la poliţie

Livia Botici

După ce au făcut scandal într-un bar din localitatea Vulcan, două persoane, mamă şi fiu, au ajuns pe mâna poliţiştilor. Băuţi bine, cei doi au încercat să se ia la bătaie cu oamenii legii, pentru a-i împiedica să-i ducă la secţia de poliţie.

Înjurau barmaniţa

Totul a început sâmbătă seara, într-un local din municipiul Vulcan. După ce au consumat băuturi alcoolice, peste măsură, Adrian Z., de 23 de ani şi Maria Z., de 51 de ani, au început să o înjure pe femeia care servea în bar, fiind supăraţi că aceasta nu mai vroia să le dea de băut. Speriată de comportamentul agresiv al celor doi, barmaniţa a anunţat poliţia, care la scurt timp a şi ajuns la faţa locului. Ei bine, dacă vă închipuiţi că scandalul a luat sfârşit la apariţia oamenilor legii, vă înşelaţi! Adevăratul tărăboi, abia atunci a început, cei doi scandalagii fiind enervaţi la maximum la vederea poliţiştilor.

Nu au vrut cu cătuşe

Potrivit oamenilor legii, la solicitarea acestora de a se legitima, tânărul s-a ridicat de la masă şi a început să-i înjure şi să-i lovească cu pumnii şi cu picioarele. De asemenea, atunci când au fost invitaţi să poftească la secţia de poliţie pentru a da cu ”subsemnatul”, cei doi ”au văzut negru în faţa ochilor”, încercând să-i lovească pe poliţişti cu tot ce le-a picat în mână. Abia după câteva minute de lupte cu familia recalcitrantă, oamenii legii au reuşit să-i încătuşeze şi să-i ducă la sediul poliţiei. Aceştia au fost sancţionaţi contravenţional, tânărul primind o amendă de 600 de lei, iar mama lui de 400 de lei. Totodată, a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, dar şi pentru împiedicarea organelor de poliţie de a-şi îndeplini obligaţiile de serviciu privind legitimarea şi conducerea unei persoane la sediul unităţii de poliţie.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura