Revizuirea Politicii comerciale a UE, necesară în contextul volatilităţii de pe piaţa globală
Grupul PPE din Parlamentul European acordă o importanţă majoră exerciţiului de revizuire a Politicii comerciale a UE care se desfăşoară în această perioadă sub coordonarea noului comisar pentru Comerţ, Valdis Dombrovskis.
„Revizuirea Politicii comerciale a UE este necesară în contextul volatilităţii pe care o constatăm pe piaţa globală. Războiul comercial dintre SUA şi China are consecinţe pentru toţi actorii globali, inclusiv pentru UE. De aceea, acum este momentul să ne revizuim priorităţile. Consecinţele pandemiei de coronaviurs au scos în evidenţă vulnerabilităţile lanţurilor de aprovizionare europene, dar şi nevoia de a ne întemeia noua Politică comercială pe conceptul autonomiei strategice deschise. Doar astfel vom putea asigura echilibrul necesar între comerţul liber şi deschis promovat de UE şi nevoia de a ne proteja companiile proprii fără a deveni protecţionişti”, a declarat Iuliu Winkler (foto), deputat european (UDMR, PPE).
Grupul PPE îşi va reformula în această perioadă priorităţile în ceea ce priveşte promovarea şi aplicarea unui mare număr de acorduri de comerţ liber bilaterale. Prin aceste acorduri, UE promovează propriul său interes economic, dar şi valorile universale care stau la baza construcţiei europene, democraţia, drepturile omului şi statul de drept.
„Lumea comerţului global s-a schimbat profund în secolul 21. Trebuie să ţinem cont de legătura din ce în ce mai mare dintre comerţ şi securitatea naţională a statelor membre ale UE. Cred că este foarte important ca până în noul termen de 15 noiembrie, fixat de Comisia Europeană, cât mai multe companii româneşti să participe la dezbaterea publică despre viitoarea Politică comercială a UE”, a precizat europarlamentarul PPE.
Informaţiile necesare participării pot fi găsite la link-ul:
https://trade.ec.europa.eu/doclib/docs/2020/july/tradoc_158866.pdf
*Grupul PPE este cel mai mare grup politic din Parlamentul European cu 187 de europarlamentari din toate statele membre ale UE.