Comunitate

Pui: curăţenie de primăvară întreruptă de zăpadă

Magdalena Şerban

Comuna Pui s-a aliniat celorlalte unităţi administrativ-teritoriale din judeţ, care de la începutul lunii martie au dat undă verde acţiunilor de ecologizare. Fiind în discuţie 12 sate, ar fi nevoie şi de personal pe măsură. Iar ca să fie şi mai greu, zăpada de ieri parcă a venit să pună o altă piedică.

Puterea exemplului
„Am început curăţenia de primăvară, dar trebuie să ne descurcăm cu cei câţiva beneficiari de ajutor social. Bineînţeles, nici noi nu ne dăm în lături şi punem mâna să facem treabă. Personal, consider că ar trebui o lege puţin mai asumată legată de acest capitol 416, prin înăsprirea condiţiilor de eligibilitate şi impunerea unor obligaţii şi mai ferme, iar cu banii ce rămân să fie ajutaţi mai mult bătrânii rămaşi fără venituri ori cu pensii de toată mila. Deocamdată, asta este situaţia şi ne pliem pe condiţiile pe care le avem. Pui e o comună mare, întinzându-se pe 22.000 de hectare, aşa că ecologizarea nu se poate face de azi pe mâine. Primăria asigură, ca de fiecare dată, saci, greble şi mănuşi, iar zonele sunt cartate, împărţindu-le astfel încât să le putem cuprinde cât mai uşor. E binevenit orice cetăţean doreşte să se implice şi să dea o mână de ajutor. Pot începe cu arealul propriilor gospodării unde trebuie curăţat, zugrăvit pomii etc. De-a lungul apelor se strânge destul gunoi, dar ca peste tot, există şi lume indiferentă care aruncă ce nu trebuie, acolo unde nu trebuie. Sunt persoane certate cu natura, cred. Altfel nu-mi explic. Mai sunt şi cazuri în care oameni indisciplinaţi aruncă resturi provenite din materiale de construcţii sau alte reziduuri. Sper ca mai ales cei mici să conştientizeze faptul că iarba trebuie să rămână verde, nu asfixiată de mizerii. Aşa că sper să ia exemplul pozitiv, al omului care face curăţenie în jur şi nu aruncă pe pământ tot ce are la îndemână şi nu-i mai foloseşte. Nu toată lumea s-a obişnuit să diferenţieze deşeurile menajere (plastic, carton etc.), încă nu există cultul colectării selective implementat sută la sută. Mai sunt de întocmit şi câteva sute (300-400) de contracte între operatorul de salubritate şi populaţie, pentru a acoperi cererea locală. Serviciul e asigurat săptămânal, gunoiul ridicându-se regulat. Comunitatea are pubele, iar pe teritoriul comunei sunt coşuri stradale”, susţine Victor Stoica (foto), primarul din Pui.
În ce priveşte bugetul de cheltuieli pentru 2020, oful administraţiei publice ţine de asigurarea plăţii indemnizaţiilor aferente însoţitorilor persoanelor cu handicap, prevedere financiară ce are acoperire până în iulie. Ce ar îndrepta lucrurile ar fi o rectificare bugetară.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura