ActualitateFlash

Pierdut în munţi, recuperat de salvamontişti

Livia Botici

Un craiovean de 36 de ani a fost salvat de jandarmi şi salvamontişti, sâmbătă seară, după ce s-a pierdut în Munţii Parâng, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile. În jurul orei 2 noaptea, după opt ore de la momentul în care a sunat la 112 pentru a anunţa că s-a rătăcit, Bogdan Poenaru, împreună cu salvatorii montani, a ajuns în refugiul Salvamont.

„Noroc că a avut semnal”

Bărbatul, din Craiova, a vrut să-şi petreacă sfârşitul de săptămână singur, în Munţii Parâng. Cu toate că avea experienţă în parcurgerea traseelor montane, în apropierea vârfului Gemănarea, la o altitudine de peste 2.400 de metri, din cauza ceţii, Bogdan Poenaru a pierdut marcajul traseului şi s-a rătăcit. „Turistul a sunat la 112, în jurul orei 18, şi a spus că s-a pierdut, din cauză că vremea s-a schimbat brusc. A avut mare noroc, pentru că se afla într-o zonă în care telefonia mobilă avea semnal, altfel, nu avea cum să ia legătura cu noi”, a declarat Dan Breda, salvator montan în Munţii Parâng.

Găsit după patru ore

Craioveanul a fost găsit de către jandarmii şi salvamontiştii plecaţi să-l caute, după descrierea făcută prin telefon a zonei montane în care se afla. „L-am găsit la o altitudine de 2.400 de metri. Era într-o stare bună. Am plecat, împreună, spre refugiul Salvamont Parâng, unde am ajuns în jurul orei 2.00 noaptea, adică la aproximativ opt ore, de la momentul în care bărbatul s-a pierdut. Turistul a rămas în refugiu până a doua zi dimineaţă, apoi a plecat spre casă”, a mai spus Dan Breda. Salvamontiştii şi jandarmii montani recomandă turiştilor să se echipeze corespunzător atunci când urcă pe munte şi să abordeze traseele montane cu prudenţă, deoarece vremea este foarte schimbătoare în această perioadă a anului.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura