Investiţiile Consiliului Judeţean în Valea Jiului sunt în grafic

4 septembrie 2019 | 3 Comentarii | Publicat in: Flash, Politica si administratie

            Ieri, administratorul public al judeţului Hunedoara, Costel Avram (foto), a susţinut, la Petroşani, o conferinţă de presă în care a prezentat stadiul proiectelor pe care Consiliul Judeţean Hunedoara le implementează în această zonă.
Prima veste bună este legată de demararea lucrărilor la amenajarea sensului giratoriu, care va facilita accesul rutier spre şi dinspre oraşul Petrila, la intersecţia DN 66 cuSstrada Dealului din municipiul Petroşani. Astfel, lucrările vor începe luni, 9 septembrie 2019.
Această investiţie este necesară pentru descongestionarea traficului la schimbarea direcţiei de mers din intersecţie, fluidizarea circulaţiei auto şi pietonale, dar mai ales pentru scăderea riscului de accidente rutiere. Valoarea totală a proiectului este de 700 de mii de lei, iar fondurile sunt asigurate din bugetul CJ Hunedoara.
În ceea ce priveşte stadiul lucrărilor la modernizarea DJ 709F din Masivul Parâng, administratorul public al judeţului s-a declarat optimist, după ce a constatat că execuţia avansează. „Lucrările la drum avansează şi cred că, în acest an, va fi turnat un prim strat de asfalt. Cert este că tot ceea ce am promis, vom realiza, iar faptele vor vorbi”, a declarat Costel Avram.
Proiectul de modernizare a DJ 709F, pe tronsonul cuprins între km 6+600 – km 10+352 este finanţat prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală 2 (PNDL2), finanţare obţinută de CJ Hunedoara, iar valoarea totală a investiţiei se ridică la aproximativ 20 de milioane de lei. Administraţia judeţeană va finanţa din fonduri proprii lucrările de modernizare pe sectorul cuprins între km 10+352 şi km 12+600.
Administratorul public a mai anunţat că a fost deja scos la licitaţie proiectul de modernizare a DJ 672 C: limită jud. Gorj – Valea de Peşti – DN 66 A (pe sectorul de 5,2 km) şi că, se fac paşi importanţi pentru atribuirea contractului care vizează introducerea apei în zona turistică Pasul Vîlcan.
Potrivit proiectului, reţeaua de aducţiune va fi extinsă pe o lungime de 3,7 km, iar reţeaua de distribuţie pe o lungime de 0,5 km. Valoarea rezultată din devizul general este de 1,8 milioane de lei, iar fondurile sunt asigurate din bugetul judeţului, al SC Apa Serv Valea Jiului SA precum şi din dividentele din activitatea operatorului regional de apă şi canal ce revin UAT Vulcan.(Adriana Năstase)

Loading...

Comentarii (3)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. florin spune:

    graficul lu peste

  2. Pantea Ion spune:

    Chiar graficul lui peste prajit, fara mujdei. Doar cu lamuie.

  3. Valea Jiului spune:

    Felicitari !

Scrie un comentariu

stiri si ziare