FlashPolitica si administratie

S-au limpezit lucrurile în privinţa reabilitării DJ687 Hunedoara-Călan

         Până la urmă, lucrurile s-au clarificat în legătură cu proiectul de reabilitare a Drumului Judeţean 687 Hunedoara-Călan. Ieri, a avut loc la sediul Consiliului Judeţean Hunedoara o întâlnire cu cei care sunt responsabili de investiţia respectivă şi un reprezentant al Inspecţiei de Stat în Construcţii din Timişoara.

Şi, au fost lămurite toate neclarităţile pe care unii responsabili le aveau.
Surse din Consiliul Judeţean Hunedoara au declarat pentru MESAGERUL HUNEDOREAN că astăzi, conducerea CJ va lua măsurile necesare privind managementul proiectului, pentru ca lucrările de reabilitare a DJ687 Hunedoara-Călan să reînceapă cât mai repede şi să fie finalizate la termenul stabilit.
Reaminitm că, de mai multe luni, lucrările la această investiţie, cea mai mare care se află în derulare din judeţ, sunt oprite, după ce constructorul nu a primit documentele necesare de la Consiliul Judeţean şi nu a putut continua proiectul. În fapt, dacă ar continua lucrările la acest moment, ar trebui să intre pe terenul unor persoane fizice, ceea ce ar fi ilegal.
Ieri, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Sorin Vasilescu (medalion), care este coordonatorul proiectului, a afirmat că toată lumea s-a lămurit ce este de făcut în continuare, inspectorul în construcţii de la Timişoara i-a indicat articolele de lege după care trebuie să se ghideze.
Să sperăm că, în aceste condiţii, când s–au seoarat apele, investiţia să reînceapă şi, mai important, să fie finalizată în timp util, ca să nu se piardă fondurile europene. (Sorina Popa)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura