Eveniment

Hoţi de lemne prinşi în flagrant

Maximilian Gânju

Pădurarul de la Ocolul Silvic Dobra l-a prins pe individ în zona Valea Seacă (districtul Roşcani), cu un camion în care încărcase lemnele pe care tocmai le furase. Bărbatul a fugit de la locul faptei, iar silvicultorul a cerut ajutor poliţiştilor din Ilia.
”În urma verificărilor, poliţiştii au stabilit că cel în cauză este un bărbat în vârstă de 30 de ani, din comuna Dobra. În curtea imobilului acestuia, poliţiştii au găsit aproximativ 10 mc de material lemnos de esenţă cer şi carpen, pentru care bărbatul nu a putut prezenta documente legale de provenienţă. Cu ocazia efectuării cercetării la faţa locului, poliţiştii au identificat 82 de cioate, de esenţă carpen şi cer, care nu prezentau urme de marcare în regim silvic”, a informat IPJ Hunedoara. Bărbatul este cercetat penal pentru tăiere ilegală şi furt de arbori.
Şi jandarmii montani din Costeşti au prins pe raza localităţii Orăştioara de Sus, un bărbat care transporta material lemnos fără aviz de însoţire. Individul a fost sancţionat cu amendă contravenţională în valoare de 1.000 de lei. Totodată, pe timpul unei acţiuni în comun cu reprezentanţii Ocolului Silvic Simeria, jandarmi din cadrul Detaşamentului 1 Jandarmi Mobil au depistat trei persoane care tăiau lemne în zona Ogrezi. „În urma verificărilor efectuate de reprezentanţii Ocolului Silvic Simeria, a rezultat un număr de 21 de cioate nemarcate de esenţă carpen, gorun, cer şi jugastru, având un volum de 13,301 mc, care au fost tăiate fără drept, fapt pentru care jandarmii au întocmit acte de sesizare pentru «Tăiere şi furt de arbori»“, potrivit IJJ Hunedoara. Jandarmii au trimis documentele de constatare procurorilor.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura